Minim 15 clase de învăţământ profesional pentru elevii de a VIII-a din judeţul Braşov
Potrivit lui Dorel Agache (foto), şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), de la anul, în Braşov ar putea funcţiona minim 15 clase de învăţământ profesional. „Noi propunem Ministerului Educaţiei să avem 15-20 de clase cu învăţământ profesional pentru care vor putea opta elevii din clasele a IX-a. Durata cursurilor în aceste clase va fi de doi sau doi ani şi jumătate”, explică Dorel Agache, care a precizat că această propunere vine şi după consultarea agenţilor economici şi a directorilor de şcoală. Reintroducerea învăţământului profesional va avea multiple avantaje, consideră şeful IŞJ. În primul rând „nu toţi au capacitatea de a urma cursuri liceale şi astfel, cei care nu pot face faţă, pot opta pentru învăţământul profesional”. Apoi, absolventul de învăţământ profesional va intra relativ repede pe piaţa muncii. De asemenea, rata abandonului şcolar va scădea o dată cu această măsură, pentru că, ştiind că vor ieşi de pe băncile şcolii cu o meserie, şi părinţii vor fi mai motivaţi să trimită copiii la şcoală. Minim 15 clase de învăţământ profesional pentru elevii de a VIII-a din judeţul Braşov
Potrivit lui Dorel Agache (foto), şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), de la anul, în Braşov ar putea funcţiona minim 15 clase de învăţământ profesional. „Noi propunem Ministerului Educaţiei să avem 15-20 de clase cu învăţământ profesional pentru care vor putea opta elevii din clasele a IX-a. Durata cursurilor în aceste clase va fi de doi sau doi ani şi jumătate”, explică Dorel Agache, care a precizat că această propunere vine şi după consultarea agenţilor economici şi a directorilor de şcoală. Reintroducerea învăţământului profesional va avea multiple avantaje, consideră şeful IŞJ. În primul rând „nu toţi au capacitatea de a urma cursuri liceale şi astfel,