FC Sion, club care a fost exclus din Liga Europa pentru nerespectarea unei interdicţii privind transferurile şi de atunci se află în litigiu cu FIFA şi UEFA, a depus o plângere penală la Zurich contra forului internaţional, informează AFP.
FC Sion indică, joi, pe site-ul oficial, că a depus plângerea în faţa Ministerului public din Zurich contra membrilor Comitetului Executiv al FIFA, după ce forul internaţional a ameninţat federaţia din Elveţia că îi va suspenda activitatea în cazul în care nu va impune sancţiuni în cazul grupării FC Sion până în 13 ianuarie 2012.
Oficialii grupării elveţiene consideră, în plângerea penală, că FIFA exercită "un şantaj inacceptabil" dorind să oblige forul elveţian să acţioneze contrar regulamentelor interne şi legislaţiei elveţiene.
Marţi, FC Sion a trimis federaţiei elveţiene o scrisoare în care a cerut acesteia să nu cedeze presiunilor forului mondial.
FC Sion cere, în scrisoarea adresată ASF, ca forul elveţian că conteste decizia FIFA. "Acest ultimatum nu respectă nici statutele şi regulamentele FIFA şi nici legislaţia elveţiană", menţionează gruparea elveţiană.
Comitetul Executiv al FIFA, reunit, în 17 decembrie, la Tokyo, a cerut federaţiei elveţiene (ASF) să decidă până în 13 ianuarie 2012 sancţiunile în cazul grupării FC Sion, pentru nerespectarea unei interdicţii de transfer a jucătorilor, în caz contrar forul din Elveţia urmând să fie suspendat.
Federaţia Elveţiană de Fotbal anunţase, după Comitetul Executiv al FIFA din 17 decembrie, că intenţionează să conteste în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) ameninţarea formulată de forul internaţional la adresa sa. "Suntem convinşi că statutele FIFA nu au fost încălcate. Vom face tot posibilul pentru ca această suspendare să nu fie aplicată. Pe de altă parte, anunţăm că vom contesta validitatea deciziei FIFA la TAS", a precizat forul elveţ