Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din 2015, femeile din Arabia Saudită vor putea vota şi candida la alegeri fără acordul soţului

Publicat in Gandul, joi 29 decembrie 2011 ·

Femeile din Arabia Saudită vor putea să voteze şi să se înscrie în campanii electorale fără a avea nevoie de acordul soţului, începând cu 2015, relatează The Daily Mail.

Regele Abdullah bin Abdul Aziz este un ferm susţinător al schimbării unei legi care împiedică în prezent accesul femeilor la alegeri, fără consimţământul partenerului. Cu toate că intenţia conducătorului arab prevesteşte schimbări într-o societate cu tradiţii seculare, femeile nu au voie în continuare să călătorească, să lucreze, să studieze în străinătate, să se căsătorească sau să divorţeze sau să fie admise la un spital public fără acordul unui tutore bărbat.

Regele Abdullah a fost avertizat în repetate rânduri de către clericii ultraconservatori că încercarea de a schimba radical legea Shariah (legea islamică a cărei carte de căpătâi este Coranul n.r.) nu este o opţiune.

Într-un discurs din septembrie, regele saudit a prezentat însă câteva amendamente pe care le are cu privire la anumite articole din legile naţionale. "Pentru că noi refuzăm să marginalizăm femeile în societate, în toate rolurile care respectă sharia, am decis, alături de membrii de rang înalt ai clerului, să implicăm femeile în Consiliul Shura, în calitate de membre, începând cu următorul mandat al acestuia". Consiliul Shura este o adunare formală, aleasă prin vot, care are rolul de a-l sfătui pe rege.

"Femeile vor putea să participe la alegerile locale, atât în calitate de candidat, dar şi ca votant", a mai precizat Abdullah. Decizia este privită drept o dovadă în plus pentru eforturile de liberalizare ale Peninsulei Arabice.

Femeile din Arabia Saudită vor putea să voteze şi să se înscrie în campanii electorale fără a avea nevoie de acordul soţului, începând cu 2015, relatează The Daily Mail.

Regele Abdullah bin Abdul Aziz este un ferm susţinător al schimbării unei legi care împiedică în prezen

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi Cod galben de ploi în mai multe judeţe din ţară

BusinessMagazin acum 14 minute
Meteorologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi valabile în mai multe judeţe din ţară. Până joi dimineaţa, 12 judeţe sunt sub avertizare Cod portocaliu.

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews acum 41 minute
Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași. „În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare

Ce a declarat Nicușor Dan înainte de consultările de la Cotroceni

HotNews acum o ora
Președintele României Nicușor Dan a făcut declarații miercuri dimineață, înainte de consultările informale cu partidele, de la Palatul Cotroceni. „Consultările sunt pe două planuri. Unul – să vedem cum echilibrăm bugetul și doi – să vedem cum formăm

INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, până în iulie

News.ro acum o ora
Managerii estimează o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare şi servicii, o creştere moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, precum şi creşterea preţurilor în industria prelucrătoare,

Prima reacție a lui Nicușor Dan după discuția telefonică pe care a avut-o cu Donald Trump

Libertatea acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri dimineață cu privire la o presupusă convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump. Potrivit News, Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme existența acestei discuți

Nicușor Dan începe discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern: cine a refuzat să participe și ce propuneri de premier există

Libertatea acum o ora
Președintele Nicușor Dan a chemat miercuri, 28 mai, toate partidele parlamentare la consultări informale pentru a discuta despre situația politică și economică a țării. Întâlnirile au fost organizate la Palatul Cotroceni și se desfășoară pe parcursu

11 cadavre găsite într-o barcă eşuată pe o insulă din Marea Caraibilor

Mediafax acum o ora
Poliţia locală a fost anunţată luni că o ambarcaţiune a eşuat în Little Bay, pe insula Canouan. În interior se aflau mai multe cadavre aflate în stare avansată de descompunere. De asemenea, unele cadavre nu erau complete, au anunţat poliţiştii, potr

Temperaturile vor rămâne la niveluri record în următorii cinci ani, anunţă OMM

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024, cel mai cald an înregistrat din 1850, este şi primul care depăşeşte pragul de 1,5°C al încălzirii globale. Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,55°C mai mare decât în era preindustrială. Conform raportului citat de AFP, exis

Rusia a doborât aproape 300 de drone lansate de trupele ucrainene asupra Moscovei și a altor regiuni. Mai multe case și mașini au fost avariate

Libertatea acum o ora
Apărarea aeriană rusă a interceptat aproape 300 de drone ucrainene în diferite regiuni ale Rusiei în cursul nopții, inclusiv un atac masiv respins în apropierea Moscovei, conform declarațiilor oficialilor de miercuri dimineață. Potrivit Kyiv Indepen

Betis Sevilla vs Chelsea – Cine transmite la tv finala Conference League

G4Media acum 2 ore
Betis Sevilla și Chelsea se vor întâlni miercuri, de la ora 22:00, la Wroclaw (Polonia) în finala Conference League la fotbal. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Meciul din Polonia poate fi urmărit în direc

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
sâm.

14°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

13°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

10°/15°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°