Am luat o mică pauză între sărbători… Colinde, colindători, oameni care ar vrea să-l ucidă cu pietre pe Hruscă, reclame care utilizează aproape blasfemiator mesajul crestin, sarmale, vin, cozonaci, tristeti, bucurii, depresii, euforii, magie, emisiuni plictisitoare, “Singur acasă”, Mosi și Crăciunite de toate culorile si formele…Parcă mai era ceva… A, da…uitasem…Nasterea Domnului… Dintotdeauna…Crăciunul a fost sărbătoarea mea preferată… Revelionul îmi părea un mănunchi de artificii triste… Aveam impresia că oamenii se străduiesc prea mult să se distreze. Disperarea umanitătii de a se înveseli înconjura lumea cu viteza Anului Nou. Anul acesta, însă, am avut o mică revelatie. Eram prin Bucuresti si căutam un hotel. Era foarte dificil să-l găsesc și întrebam pe ici pe colo. Bineînteles că am fost lămurit de un sofer de taxi, vechi detinător al secretelor urbane, vrednic mostenitor al birjarilor de odinioară… Si cum mi-a explicat el: “Mergeti înainte, până la Biserica “Sfânta Vineri”, apoi o luati trei străzi la dreapta…” Mai departe nu am mai retinut. Eram, însă, fascinat de faptul că mi-a dat ca reper o biserică. În Bucurestiul modern bisericile au rămas printre blocuri, ori alte clădiri… E greu să le observi turlele de la mai mult de 300 de metri depărtare. Si totusi…asemenea cărutasului dintr-un sat de munte, taximetristul mi-a dat ca punct de reper biserica. Totul căpăta un sens, desi hotelul nu-l găseam… Stiam, însă, că îl voi găsi… Nu auzisem încă despre niciun codlean care să fi murit de somn prin capitală pentru că hotelul la care trebuia să înnopteze s-ar fi ascuns sugubăt pe după o benzinărie… A, chiar… acolo era… În spatele unei benzinării. Ce mai contează, însă? Importante sunt reperele, iar taximetristul l-a ales pe cel bun. Revelionul, trista veselie, fericirea de a mai îmbătrâni cu un an, de multe ori în rele, dar, negresit, cu artificii, se poate transfo