Strigăturile iernii nu mai au aplombul de altădată. E clar. Crizaţii fotbalului nu renunţă la spectacol. Dar restrâng scena la nivelul unei asistenţe care nu prea mai are chef să prindă fluturi. Fiindcă lestul vieţii concrete este mult prea atârnător ca să mai fie clintit de tentaţia plutirii în iluzoriu. Tarabagiii gălăgioşi ai transferurilor spectacoloase abia dacă mai dau glas fuduliei. Trocurile au reclamă ieftină, preţurile au devenit tot mai anemice. Doar sămânţa de scandal mai încolţeşte cât de cât viguros fiindcă pornirile pricinoase sunt, ca de obicei, gratuite. Se livrează la liber.
Una dintre temele care-i neodihneşte pe tăricenii fotbalului vizează, nici nu se putea altfel, arbitrajul. Prestaţiile jenante ale fluieraşilor în turul campionatului argumentează pe bună dreptate discuţia. Dar gogoaşa se înfurie nejustificat atunci când crăciuniştii se iau la trântă cu avramiştii. Fiindcă gafele prestatorilor cu fluier sunt argumentate pricinos din perspectiva schimbării.
Vasile Avram, negociator din fire, reuşea să-i greseze la interes, prin promisiuni de învoială, pe contestatarii furioşi. Şi de aceea, în mandatul său, părea să fie mai multă linişte. Ion Crăciunescu, oltean de pornire tăioasă, vorbeşte de corectitudine în casa spânzuratului. Fapt care-i stârneşte peste măsură pe cei care s-au trezit fără obiectul muncii, pe cei care se dădeau aşi tocmai în arta aranjamentelor. Vasile Avram organiza, în prag de 2011, gala paranghelioasă a CCA. Gală în cadrul căreia aşeza relaţii de masă îmbelşugată cu prezidenţii cluburilor şi cu cei ierarhizaţi deasupra sa, gală în cadrul căreia oferea coroniţe de merit piloşilor. Pe vremea aceea Avram nu avea nici o reţinere. Între timp şi-a făcut de lucru prin curtea arbitrajului DNA-ul. Avram a devenit mai reţinut. Iar Ion Crăciunescu, înlocuitorul să, are preocupări mai puţin festive în prag de
