Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orfanii din Piteşti au împărţit cadouri bătrânilor sărmani

Publicat in Adevarul, joi 29 decembrie 2011 ·

Şapte micuţi de la un centru din Piteşti au oprit dulciuri din cadourile de la Moş Crăciun, pentru a le împărţi bătrânilor neajutoraţi.

“Dar din dar se face Raiul”, spune o vorbă veche din popor. Copiii de la Centrul de Tip Familial Găvana din Piteşti nu numai că au luat în serios această zicală, dar au început s-o considere un adevărat crez. Totul i se datorează directorului centrului, care este preot şi care a cultivat în inimile micuţilor dragostea de semeni, credinţa în Dumnezeu şi dărnicia. Încă din ziua Crăciunului, Părintele Decebal Floroaica i-a îndemnat pe copii să pună deoparte câteva dintre dulciurile primite de la Moş Crăciun, ce-i lasă inima, pentru a le face o bucurie celor aflaţi în nevoie.

Daruri din cadourile de la Moşul

Zis şi făcut! În câteva zile, copiii de la centru au strâns portocale, bomboane şi ciocolate, iar conducerea a cumpărat zahăr, ulei şi orez. Până la gestul lor de milostenie nu au mai făcut decât câţiva paşi, prin toate cartierele. În cea ce-a treia zi de Crăciun, şapte dintre cei 36 de micuţi care se află la centrul din Găvana au înfruntat frigul de afară cu dorinţa în suflet de a-i bucura pe bătrânii necăjiţi înscrişi în programul de îngrijire la domiciliu a adulţilor „Alături de tine”, demarat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Micuţii au bătut la uşile bătrânilor nevoiaşi şi au început să le colinde, spre surprinderea şi încântarea celor care le-au deschis cu lacrimi în ochi. După ce le-au vestit bucuria Crăciunului, copiii au trecut la împărţirea pachetelor.

„Aceşti copii sunt un adevărat exemplu”

Printre doamnele răsplătite cu cadouri de orfanii din Piteşti s-a numărat şi Eva Păunescu, de 74 de ani. Femeia nu primise colindătorii în Ajun, pentru că nu avusese ce să le pună în traiste. Nu mică i-a fost însă mirarea când i-a văzut la uşă p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegerile pentru camera superioară din Japonia pe fondul creșterii prețurilor și temerilor privind imigrația / Test-cheie pentru prim-ministrul Ishiba

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Alegătorii japonezi care merg la urne, duminică, ar putea declanşa un haos politic, ei fiind aşteptaţi să voteze la alegerile contestate pentru camera superioară, în contextul creşterii preţurilor şi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 29 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°