O curte, la ţară undeva, pătată ici şi colo de albul unei zăpezi zgîrcite. Un grup surîde spre dumneavoastră, cititorule. La margini, de-a stînga şi de-a dreapta, două bătrîne mici cu basmale şi şorţuri negre, cu ochelari. Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul grupului, vin femeile mai tinere şi, în centru, bărbaţii. Care cu o secure ridicată jucăuş-ameninţător, care cu un lung cîrnat (caltaboş?) proaspăt îndreptat spre gura vecinului de fotografie care rîde muteşte. Mai spre fundal, cam stînga-spate, aşa, un cuplu tînăr îmbrăcat orăşeneşte (fără veste de lînică tricotate) zîmbeşte stingher. Ea ţine delicat între două degete coada porcului înjunghiat, ale cărui părţi componente se ivesc dintr-un soi de copaie. Arată coada animalului spre cameră.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpE o fotografie a unor şvabi bănăţeni pe care am descoperit-o într-o carte de bucate. Cartea a fost editată în Germania de fiica uneia dintre doamnele care apar în poză. Cartea de bucate a mamei mele. Delicii culinare din Banat. Memoriile unei bucătărese de nuntă îi spune cărţii. Pe lîngă reţete, apar şi o serie de fotografii, unele începînd din anii ’20. Plus picturi şi litografii care povestesc istoria celor ce se vor numi şvabi, debarcaţi odinioară în smîrcurile bănăţene. Bărbaţi cu tricornuri, femei cu fuste lungi. Fotografii de la început de secol XX cu mirese ţepene, din creştetul cărora curg în valuri dantele, brocarturi şi satinuri. Imagini ale anilor ’60-’70 în care şiruri de nuntaşi în pantaloni evazaţi trec la braţ cu doamne şi domnişoare în mini-uri şi tocuri pătrăţoase. Imagini blurate, alb-negru, de pe la nunţi, în care fotograful surprinde defilarea bucătăreselor (pe care le ghicim rumene), purtînd în braţe torte uriaşe. Fotografii din curţi de la tăierea porcului. Fotografii din cămări gemînd de afumături. Fotograf