Când 2011 îşi va fi dat sufletul la apus, va rămâne, ca întotdeauna, întrebarea ce ne rămâne? Ce?
Ce se ştie: n-a fost bine pentru bătrânii dictatori, au înflorit primăveri arabe, lumea a rămas fără Havel, fără Havel, dar şi fără Kim Jong-Il - în aceeaşi luptă a binelui cu răul, purtată iată întru veşnicie. Şi nici Steve Jobs nu va mai desena vreodată graniţele viitorului nostru, şi nici nu vor mai fi revoluţii sub steagul confortului pueril. Viitorul se anunaţă scurt şi grav. Vom trăi cu păsările furioase, şi e puţin, foarte puţin. Să privim în altă parte. Aflu, de la autorităţi în domeniu, că mai mulţi americani mor căzând din paturile lor de acasă decât în războaiele zilelor acestea, ceea ce ar trebui să fie o veste grozavă, dar cumva reuşeşte să nu fie.
Oamenilor, ni se dau semnale oribile! Aţi aflat? Ciocolata va fi tot mai rară, ba chiar e posibil să nu mai fie deloc. Viaţa pe pământ va continua şi fără ciocolată - nu e îngrozitor? Ginerele lui Marx a scris cândva un pamflet intitulat „Dreptul la lenevie". Mai mulţi gânditori conchid acum că aceea a fost adevărata proorocire a viitorului. Vă mai interesează viitorul? Vă dezgustă infinitul? Nu e cazul să dramatizăm, dar nici să romantizăm, deşi femeile îndrăgostite vor continua să trăiască toate într-un Paris al inimii.
2011 a fost mizerabil, sigur că a fost, dar să îi dăm, totuşi, o şansă. Cândva, 2011 va fi nostalgie, ne vom gândi, poate, la el ca la un '913 sau ca la un '938. Dacă paranoicii vor învinge şi dacă nu ne vom opri căderea, atunci 2011 va fi fost o „Belle Epoque" a Apocalipsei, timpul minunat al ultimelor speranţe, nu credeţi? Dar, la fel de bine, ei toţi se pot înşela. Să ne optimizăm, deci, dorinţele: nu se va sfârşi lumea, lumea nu se poate sfârşi cât încă există poezie şi FC Barcelona. Vi se pare puţin, vi se pare meschin? Nu este. Nu, lumea nu se va sfârşi în vremea lui M
