Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-au ratat acum, îl iau abia la anu'! » Ropotan nu revine la Dinamo

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 29 decembrie 2011 ·

Ropotan nu poate reveni în această iarnă în Ştefan cel Mare, întrucît a apucat să joace deja pentru două cluburi în acest sezon, Dinamo Moscova şi Tom Tomsk.

Roş-albii şi-au dorit mult să-l readucă acasă acum pe Adrian Ropotan, în condiţiile în care alţi doi închizători, Dorel Stoica şi Bogdan Pătraşcu, foarte probabil vor pleca din Ştefan cel Mare. Numai că o prevedere regulamentară împiedică realizarea tranzacţiei, deşi mijlocaşul de 25 de ani ar fi fost tentat de idee. Despre ce este vorba? Ropotan a apucat să joace pentru două echipe în sezonul de toamnă, Dinamo Moscova şi Tom Tomsk, astfel că o a treia legitimare nu mai e posibilă!

Cel mai devreme transferul s-ar putea realiza la vară, cînd Adrian intră în ultimele 6 luni de contract cu moscoviţii. "Dacă vom fi campioni, iar ruşii vor fi de acord să-l dea gratis sau pe o sumă infimă, îl vom lua din iunie. În caz contrar, vom aştepta luna decembrie a anului viitor, să-l luăm gratis", a explicat un oficial dinamovist.

Ropotan a început campionatul la Dinamo Moscova, dar a pierdut uşor-uşor contactul cu prima echipă şi a fost împrumutat la Tomsk. Nici la ultima clasată n-a rupt norii, deşi a prins 8 partide pe gazon, fără vreo realizare notabilă. Salariul stagional al fotbalistului e de 500.000 de euro. Pentru a fi din nou "cîine", el va trebui să renunţe la mininum jumătate din aceşti bani!

4 selecţii are Ropotan la "naţionala" României, fără să fi marcat vreun gol

"Cîinii" mici înfruntă Napoli şi Genoa Grupa 1995 de la Dinamo, antrenată de Iulian Matei, va participa în perioada 3-7 ianuarie 2012 la "Memorialul Renato Curi", de la Perugia. Roş-albii vor evolua în grupa B a competiţiei, alături de Napoli, Genoa şi Perugia. Dacă se vor califica mai departe, "cîinii" mici vor întîlni una dintre Fiorentina, PAOK, Roma sau Udinese, din grupa A. Lotul juniorilor va fi format din 18

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 34 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 48 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 44 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 20 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 20 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°