Încheiem un an despre care nu putem spune că a fost bun, dar nici că a fost un an rău, deşi lumea a trecut dintr-o etapă a crizei în alta. Nu am fost scutiţi de catastrofe, cutremurul din Japonia arătându-ne cât de mici suntem în faţa naturii dezlănţuite sau a puterii divine. Tehnologia, de cel mai înalt rang ca şi ştiinţa de cea mai rară valoare nu reprezintă nimic în faţa destinului. Cu toate acestea în Gorj nu s-au înregistrat acte de caritate faţă de o naţiune aflată în primejdie şi nici salturi morale de consemnat pentru viitor. Mai mult politica şi-a făcut datoria, arătând cât de periculoasă este puterea atunci când aparţine unor indivizi fără cultură. Am văzut, însă, şi reversul medaliei: oameni puternici apropiindu-se de copii sau de bătrâni ca să le ofere mici semne de bucurie. Anul care se încheie poartă amprenta secetei, a unui Crăciun fără zăpadă, a unui timp plini de privaţiuni. 2011 rămâne un an trist pentru că au trecut în nefiinţă câţiva titani ai lumii, dar şi câteva valori ale neamului românesc. Cu toate acestea apele nu s-au limpezit şi nici nu se vor limpezi curând deoarece uitându-ne înapoi în istorie putem costata de ce nu ne ies socotelile aşa cum ne-am dori. Suntem la răscruce de vânturi: latinitate înconjurată de slavi şi de unguri, ortodoxie înconjurată de catolicism, tovarăşi nesiguri, dar şi periculoşi pentru marile puteri şi aceasta pentru că în ciuda faptului că îmbătrânim ca naţiune nu ne prea putem lăuda cu coloană vertebrală veritabilă. Nu ştim să stăm drepţi în faţa adversarilor şi alegem să devenim spinări de cauciuc sau să dam colţul şi să ne evaporăm la prima ameninţare. Suntem dominaţi de anxietatea socială atât de profund pentru că nu ne cunoaştem drepturile şi nici nu ştim cum să ne apărăm de cei care ni le încalcă. Mai rău este faptul că oameni importanţi devin instrumente în momentul în care dintr-o cale sau alta li se a