Era într-o seară friguroasă de sfîrşit de an şi localul Nicoreşti era plin. Toate mesele ocupate. Doar la una mai erau nişte locuri lîngă un client stingher, pe care chelnerul l-a întrebat dacă acceptă compania noastră – doi băieţi şi o fată. Tînărul, căci tînăr era, ne-a aruncat o privire scurtă pe deasupra ochelarilor cît să înţeleagă despre cine e vorba şi a făcut apoi un semn larg şi primitor. A continuat să-şi bea berea, în timp ce noi ne-am scos hainele şi ne-am instalat la masa lui, vorbind.

Masa era mică şi pătrată şi, voind să mai facem un pic de loc, l-am întrebat dacă putem să mutăm scrumiera în altă parte. N-a înţeles ce-i cerem şi atunci ne-am dat seama că nu e român.

Unul dintre noi l-a întrebat în engleză de unde e. A priceput cu greu. Era neamţ şi, în afară de limba lui, ştia doar cîteva cuvinte englezeşti. Noi nu ştiam germană. Ne-a spus că-l cheamă Hans... sau Heintz... sau Karl, nu mai ştiu exact, oricum era un nume scurt, tipic nemţesc. A scos din buzunar un dicţionar mic şi gros, german-român. Era instrumentul cu ajutorul căruia aveam să ne înţelegem cît de cît. Şi am legat un fel de dialog ajutîndu-ne de semne, cuvinte căutate în dicţionar, cuvinte internaţionale şi vorbe sau expresii nemţeşti pe care le mai ştiam şi noi.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorAm aflat că are de gînd să stea ceva mai mult timp în România şi că ar vrea să găsească un profesor care să ştie germană şi să-l poată învăţa româna. Prietena noastră i-a spus că ea cunoaşte o profesoară de germană, o persoană cam în vîrstă dar care trăise şi în Germania şi i-ar fi putut fi de ajutor. Fără prea multe complicaţii, i-a dat neamţului şi numărul de telefon al doamnei Zibalis (profesoara de germană, o distinsă doamnă pe care o cunoştea de multă vreme).

Tînărul s-a bucurat şi a zis că va lua cît de cu