Personalul medical nu poate refuza pacienţii pe
criterii etnice, religioase sau de orientare sexuală
Ministerul Sănătăţii a supus, ieri, dezbaterii publice proiectul noii Legi a Sănătăţii. Acesta prevede, printre altele, că persoanele care nu plătesc contribuţia la sănătate, vor primi servicii medicale doar în caz de urgenţă. Prin urgenţe se înţelege intervenţii chirurgicale, boli infecţioase sau cele cuprinse în „Programul naţional de imunizări”. Nerespectarea obligaţiilor de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate duce la diminuarea pachetului de servicii de bază. Această diminuare are loc după trei luni de la ultima plată a contribuţiei. Proiectul prevede faptul că medicul, medicul dentist, asistentul medical sau moaşa au obligaţia să acorde asistenţă medicală sau îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând să fie stabilite prin normele metodologice. În schimb, personalul medico-sanitar nu poate refuza să acorde asistenţă medicală sau îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi de orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.
30 de zile în
dezbatere publică
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România a intrat, de ieri, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la secţiunea Transparenţă decizională. Legea poate fi consultată pe www.ms.ro, iar propunerile şi observaţiile pot fi trimise pe adresa de email: propuneri@ms.ro, termenul limită fiind de a 30-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ. Personalul medical nu poate refuza pacienţii pe
criterii etnice, religioase sau de orientare sexuală
Ministerul Sănătăţii a supus, ieri, dezbaterii publice proiectul noii Legi a Sănătăţii. Aces