Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiunile şi hotelurile din Braşov sunt ocupate în proporţie de 95% de Revelion

Publicat in News Brasov, joi 29 decembrie 2011 ·

Ca şi în alţi ani, pensiunile şi hotelurile din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov, dar şi cele din zona Râşnov-Bran-Moeciu au fost la mare căutare de Sărbători. De Revelion, de exemplu, toate aceste locuri de cazare au fost ocupate în proporţie de 95 la sută de Revelion, preţurile oscilând între 150 de lei/zi de persoană şi peste o mie de euro de persoană pe un sejur într-un hotel de cinci stele.

Preţurile practicate sunt la fel ca anul trecut, unele ajungând să fie chiar mai mici, potrivit Mediafax. Cele mai mici preţuri de Revelion sunt în pensiunile şi vilele din zonele rurale, incluse în Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), care sunt cuprinse între 150 şi 300 de lei de persoană pe zi, preţ care include micul dejun, cina festivă în noaptea de Revelion.

Preţurile în hotelurile şi pensiunile din Predeal sau Poiana Braşov sunt ceva mai scumpe, fapt pentru care unele hoteluri au fost ocupate 100%, iar altele doar pe jumătate. Cei care au dorit să-şi petreacă noaptea dintre ani la o pensiune de două stele în Predeal, au plătit pentru un sejur de minim cinci nopţi pentru Revelion suma de 80 de euro/noapte/camera dublă. Pentru grupurile de turişti care au vrut să închirieze o pensiune întreagă, cu o capacitate de 14-16 locuri, vor scoate din buzunar 2.000 de euro pentru 3 nopţi de Revelion sau 2.400 de euro pentru un sejur de patru nopţi.

Cele mai mari preţuri sunt practicate în Poiana Braşov, acolo unde la un hotel de patru stele turiştii trebuie să plătească între 900 şi 1.000 de euro/persoană pentru 4 sau 5 nopţi. În acest pachet turiştii au acces la piscină, saună şi fitness, activităţi zilnice pentru copii la grădiniţa hotelului, seri tematice, precum şi spectacole de muzică cu artişti cunoscuţi.

Ca şi în alţi ani, pensiunile şi hotelurile din staţiunile Predeal şi Poiana Braşov, dar şi cele din zona Râ

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum o ora
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum o ora
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 4 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum o ora
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Elena Lasconi l-ar deferi justiției internaționale pe Beniamin Netanyahu: Eu aș respecta legea. Eu sunt președintele

Gandul acum o ora
Elena Lasconi, candidata USR, a fost întrebată la dezbaterea de marți, organizată de TVR la Palatul Cotroceni, cum ar proceda, în calitate de președinte al statului, dacă ar trebui să pună în aplicare un mandat al Curții Penale Internaționale. Și an

Marcel Ciolacu: „Vă anunț, oficial, Crin Antonescu va intra în turul doi de pe primul loc” / Întrebarea la care a evitat să răspundă

HotNews acum 2 ore
Liderii social-democrați s-au reunit marți la partid într-o ședință ca să discute despre campania electorală, pe ultima sută de metri înainte de alegeri și despre mobilizarea din teritoriu, în contextul în care unii dintre liderii de la centru sunt

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 7 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Dezbatere electorală - Elena Lasconi: Aş scoate merele stricate din Justiţie pentru că nu este normal ce se întâmplă / Ea propune audieri live pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat, marţis eară, în cadrul dezbaterii electorale organizate de TVR, că în calitate de şef al statului va propune un judecător la Curtea Constituţională şi că va scoate ”merele stricate”

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 10 ore
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/20°
mie.

7°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

5°/23°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

3°/15°
mie.

3°/19°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

6°/22°
mie.

7°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mar.

8°/23°
mie.

7°/24°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°