Pot românii să trăiască fără ziare? Doar un sondaj bine făcut ar putea răspunde convingător.
Presa noastră tipărită încheie, probabil, cel mai dramatic an din existenţa sa. Tirajele ziarelor şi revistelor s-au prăbuşit. Veniturile din publicitate au coborât sub limita de supravieţuire. Finanţările s-au tăiat. Sute de ziarişti au fost concediaţi ori au plecat scârbiţi din această breaslă. Presa e în depresie. Trage să moară.
Se pot consemna tot felul de explicaţii „savante": bugetele de publicitate au scăzut, internetul a explodat şi a distrus statutul ziarelor pe hârtie, presa online e la modă, românii au pierdut obişnuinţa cititului şi stau toată ziua cu ochii pe televizior, politicienii au încălecat presa, ba nu!, Băsescu şi serviciile secrete au încălecat-o!, reţelele de distribuţie nu-şi fac treaba, grupurile de interese (financiar-economice) au lovit-o din toate poziţiile, mogulii s-au plictisit de această „jucărie" sau pur şi simplu nu mai au bani ca s-o susţină...
Eu cred altceva! Halul în care arată în prezent presa se datorează oamenilor care o conduc (ca business şi ca politici editoriale). Criza economică i-a pus în dificultate pe mulţi dintre managerii de presă şi pe ziariştii care stabilesc agendele editoriale. Paradoxul este că tocmai presa, cea care oferă cu aroganţă lecţii de economie, de guvernare, de moralitate, care împarte în stânga şi-n dreapta note de bună purtare, care critică şi oferă soluţii, tocmai presa asta atotştiutoare a dovedit, în multe rânduri, că este o diletantă în gestionarea crizei. Iar, uneori, oamenii care o conduc sunt nişte nepricepuţi. Mai precis, nişte mediocrităţi care nu se ridică la nivelul „comandamentelor vremii". Şi care ar fi aceste „comandamente"? Simplu: să facă nişte produse care să răspundă cerinţelor şi nevoilor consumatorilor. Pentru că nu poţi să faci presă scrisă, stând toată ziua cu un