Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uluitor: Doi medici ieşeni fac operaţii \"pe viu\" direct pe creier

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 decembrie 2011 ·

Un cateter cât un fir de păr e introdus în corp prin vena femurală, ajungând până la creier. Pacientul e conştient şi discută cu medicii în timp ce este operat. Sursa: 7EST

1 /.

Prima informaţie surprinzătoare: operaţie pe creier realizată prin picior. A doua surpriză: pacientul operat pe creier este conştient pe toată durata intervenţiei şi discută permanent cu medicul.

Întins pe masă, pacientul poate urmări întreaga intervenţie pe un monitor, ca şi cum s-ar uita la televizor.

Doi medici ieşeni, Nicolaie Dobrin (40 de ani) şi Alexandru Chiriac (35 de ani), de la Spitalul de Neurochirurgie, sunt printre puţinii din ţară care fac astfel de operaţii.

Prin artera femurală se "transportă" la locul leziunii din creier pulbere, gel, balonaşe sau chiar firişoare de platină. "Transportul" se realizează cu ajutorul unui fir de grosimea celui de păr, numai că acesta este din plastic.

Dispozitiv mai mic de un milimetru

Pacienţii care suferă de malformaţii, anevrisme, hemoragii cerebrale sau fistule carotidocavernoase sunt operaţi cu ajutorul tehnologiei moderne, denumită tehnica de cateterizare a vaselor din creier sau embolizare.

Totul se face prin artera femurală. Pe aici se introduce un dispozitiv de dimensiuni mai mici de un milimetru denumit microcateter. Acest dispozitiv este condus prin vasul de sânge şi ghidat până la nivelul unei emisfere din creier. Odată ajuns în creier, începe să caute problema vasculară pentru a putea interveni chiar în acel loc.

"Metoda se foloseşte atât ca procedură de diagnosticare cât şi pentru tratament. Instrumentele folosite sunt de mare fineţe pentru a putea fi ghidate până la locul leziunii din creier", a explicat dr. Nicolaie Dobrin, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Toate mişcările prin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenţi ruşi arestaţi în Odesa şi Lviv pentru operaţiuni de sabotaj / Doi localnici au fost înşelaţi de ruşi care se dădeau drept ofiţeri ucraineni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) şi Poliţia Naţională au reţinut opt agenţi ruşi implicaţi în operaţiuni de sabotaj în sudul Ucrainei, precum şi două persoane din vestul Ucrainei pe care ser

Sfânta Cuvioasă Parascheva

Buletin de Carei acum 20 minute
• publicat la: 14 octombrie 2025

Investiție masivă de 10 miliarde de dolari în industrii cruciale pentru securitatea SUA. Anunțul JPMorgan Chase

Mediafax acum 58 minute
Cea mai mare bancă americană din punct de vedere al activelor va finanța companii din patru domenii strategice: apărare și aerospațial, tehnologii de frontieră precum inteligența artificială și calculul cuantic, tehnologia energetică, inclusiv bater

Zelenski prezintă posibile surse de finanţare pentru achiziţionarea rachetelor Tomahawk, în cazul în care decizia va fi aprobată

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că finanţarea potenţială pentru furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina ar putea proveni din trei surse: programul PURL al NATO, un „mega acord” negociat cu Statele Unite şi activele ruseşti

Cod galben de ceață în județul Suceava. Care sunt zonele vizate

Mediafax acum 2 ore
Marți dimineață, între orele 6.00-10.00, județul Suceava se va afla sub un cod galben devreme nefavorabilă. Administrația Națională de Meteorologie transmite că se vor semnala: „ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 5

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 10 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Biden laudă acordul de încetare a focului şi îl felicită pe Trump / ”Sunt profund recunoscător şi uşurat că această zi a sosit”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte Joe Biden a emis luni o declaraţie în care şi-a exprimat profunda uşurare şi recunoştinţă după eliberarea ultimilor 20 de ostatici în viaţă şi anunţarea unei noi încetări a focului

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 10 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 10 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

Fostul preşedinte Sarkozy va începe să ispăşească pedeapsa de cinci ani de închisoare pe 21 octombrie – presă

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va ispăşi pedeapsa într-o închisoare din Paris începând cu 21 octombrie, au declarat luni surse informate pentru AFP, după ce luna trecută un tribunal l-a co

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°