Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creșterea șomajului în Franța îi pune piedică lui Nicolas Sarkozy

Publicat in Adevarul, joi 29 decembrie 2011 ·

Contrastând cu reziliența pieței muncii din Germania, o creștere puternică a șomajului în ultima lună vine să confirme prognoza întunecată asupra economiei franceze. Acest fapt este așteptat să afecteze negativ campania electorală lui Nicolas Sarkozy în vederea alegerilor prezidențiale de anul viitor.

Cu o rată a șomajului care se apropie vertiginos de 10%, Nicolas Sarkozy, președintele Franței, va organiza un summit despre șomaj luna viitoare, întâlnire la care vor participa reprezentanți ai angajatorilor și ai sindicatelor, în încercarea de a neutraliza amenințarea politică reprezentată de această problemă, arată publicația financiară „Financial Times”.

Franța în recesiune

Numărul șomerilor francezi a crescut cu aproape 30.000 , în luna noiembrie, atingând cel mai mare nivel din ultimii 12 ani, nu mai puțin de 2,85 de milioane de cetățeni fiind, în prezent, în căutarea unui loc de muncă. Rata șomajului în Franța se află în creștere neîntreruptă în ultimile șapte luni.

Informațiile publicate săptămâna aceasta de către Ministerul Muncii arată că încă 1,4 milioane de cetățeni au slujbe part-time sau temporare. Informațiile par să confirme estimările Insee, agenția națională de statistică, conform cărora Franța a intrat în recesiune în acest trimestru și își va relua creșterea economică anemică abia în al doilea trimestru al anului viitor.

Ultimele informații Insee pentru climatul mediului de afaceri au arătat, de asemenea, un declin general, mai ales în cadrul industriei și al sectorului de servicii. Un studiu al publicației „Les Echos”, publicat miercuri, estimează că un total net de 100.000 de locuri de muncă în sectorul industrial au fost pierdute în ultimii trei ani.

Măsuri defensive

Peisajul francez este total diferit de cel de dincolo de fluviul Rin,unde economia germană se bucură de o scădere a ratei șomajul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°