Reprezentativele statelor Andorra, Montserrat şi San Marino împart ultima poziţie în clasamentul FIFA.
Toţi microbiştii cunosc multe detalii despre cele mai bine clasate echipe naţionale din lume, însă situaţia se schimbă atunci când vine vorba de coada topului. Cunoscute mai degrabă drept destinaţii turistice decât ca prime reprezentative, Andorra, Montserrat şi San Marino sunt ultimele poziţionate în clasamentul FIFA, însă s-au aliniat şi ele la startul preliminariilor Campionatului Mondial din Brazilia, din 2014.
Andorra, cea mai slabă asistenţă
Cu doar 71.200 de locuitori, liliputanul stat al Andorrei se laudă cu cea mai mare speranţă de viaţă de pe întreg globul, 83,5 ani, obţinută în special datorită aerului montan din zonă. Poate şi de aceea, fotbalul este văzut ca o metodă de relaxare după slujbele cotidiene pe care le au jucătorii de-aici. Practic, prima reprezentativă a micuţului stat european are în componenţă funcţionari, administratori sau alţi oameni cu slujbe cât se poate de normale.
Cel mai selecţionat fotbalist al Andorrei este Oscar Sonejee, 31 de ani, căpitanul naţionalei, jucător care a bifat 88 de selecţii şi a reuşit chiar să marcheze de două ori. Însă nici el nu este legitimat ca profesionist, meseria sa de bază fiind cea de agent de asigurări. În scurta istorie de 15 ani, de când a fost admisă de FIFA, naţionala Andorrei are o singură victorie, cu Macedonia, obţinută în octombrie 2004. Din păcate pentru ei, doar 116 oameni au venit pe stadionul de 1.249 de locuri pentru a vedea acest succes, stabilind recordul negativ de asistenţă pentru un meci din calificările unei Cupe Mondiale. Andorra se află în aceeaşi grupă cu România în preliminariile pentru CM din Brazilia.
Montserrat are 200 de legitimaţi
Denumit „Emeraldul Caraibelor", teritoriul britanic din Insulele Leeward reprezintă una dintre cele mai mari ne