Inspectoratul Scolar Judetean Rezultatele dezastruoase la examenul de bacalaureat din judetul Iasi vor conduce, din anul scolar viitor, la masuri dure impotriva unitatilor de invatamant unde promovabilitatea a fost scazuta. Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) a elaborat Metodologia pentru fundamentarea cifrei de scolarizare si stabilirea retelei unitatilor de învatamânt preuniversitar de stat pentru anul scolar 2012-2013. "Unitatile de învatamânt de nivel liceal cu promovabilitate sub 15 la suta la examenul de bacalaureat 2011 vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de scolarizare diminuat cu cel putin o clasa", se arata in document.
Rezultatul primei sesiuni a examenului de bacalaureat in judetul Iasi a fost unul crunt: doar 41,09 la suta dintre candidati au reusit sa promoveze. Efectele devastatoare se vad cel mai bine in unitatile de invatamant cu profil tehnic. La grupurile scolare Anghel Saligny sau Constantin Brancusi abia 1 sau 2 la suta dintre elevi au reusit sa treaca. Mai mult, in localitatile Holboca si Vladeni procentul de promovabilitate a fost ZERO.
Propunerile pentru proiectul planului de scolarizare si al retelei unitatilor de învatamânt preuniversitar se vor elabora de inspectoratele scolare. Fiecare inspectorat scolar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de scolarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice si economice. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) va înainta, pâna în 20 ianuarie 2012, spre avizare Ministerului Educatiei reteaua scolara din raza lor teritoriala propusa de autoritatile administratiei publice locale, dupa consultarea unitatilor de învatamânt, a operatorilor economici si a partenerilor sociali interesati.
Inspectoratul Scolar Judetean Rezultatele dezastruoase la examenul de bacalaureat din judet