Anul pe cale sa-si ia ramas bun si-a trecut in box-office o incordare economica infinit mai accentuata. Un ger recesionist a maturat batranul continent aproape fara sa ia in cont meridianele traversate. De la Atena pana la Dublin, de la sudul mediteranean, pana langa fiordurile din miazanoapte.
Nicio piatra de domino n-a avut cifra potrivita linistii transmisibile, iar despre un echilibru cat de cat stabil, ce mai poate fi spus? Ingraditura numita zona euro nu a oferit un cat de mic grad de libertate statelor captive unui sistem pe care l-au adoptat cu visuri de marire si optimism exacerbat.
Altfel, oricare cancelarie financiara si-ar fi adaptat favorabil moneda in fata unui curs economic aflat in cadere libera de cativa ani. In situatii de restriste, mai ales, banul national nu se cade a avea o valoare crescuta. O politica de acest gen a fost probata cu succes, candva, de Tara Soarelui Rasare.
Companiile nipone si-au asigurat, prin aceasta maniera, un volum absolut remarcabil. De la Mikado in jos, nimeni nu si-a ascuns intentia unui yen ceva mai pipernicit. Inspiratie, modalitate de punere in practica, disciplina, putinta de strangere a randurilor atunci cand situatia o cere.
Parca ne desparte un veac de 2008, un an cand economia romaneasca deborda din cuptorul abundentei. Cresterea de peste 7% nu lasa vreo sansa banuielilor sumbre nici celor mai fini obsevatori, precum guvernatorul Isarescu.
A fost suficienta "gaura neagra" botezata cu numele fratilor Lehman din constelatia Unchiului Sam. Biletul verde emis de Federal Reserve a inceput sa se vestejeasca. Ramasitele lui s-au vanturat rapid peste Atlantic, iar, de aici pana la un haos cvasicontrolat, nu a mai fost decat un pas.
Lanturi intregi de banci s-au cutremurat din temelii, iar magnitudinea undei s-a apropiat de maximul scarii evaluatoare.
