Stephen Diggle, co-fondatorul unui fond de hedging care a înregistrat un profit de 2,7 miliarde de dolari în 2007 și 2008, îşi deschide portofoliul personal de terenuri agricole către investitori. Potrivit acestuia, valoarea terenurilor agricole din Statele Unite a crescut cu 20%-30% în ultimii doi ani, în timp ce valoarea investițiilor sale din Uruguay s-a majorat cu circa 50%. Companiile farmaceutice și cele din sectorul de biotehnologie sunt deasemeni pe lista acestuia.
Diggle își va transfera activele, formate din terenuri agricole deținute de către familia sa, către compania de gestiune de fonduri Vulpes Investment Management, cu sediul în Singapore. Un fond pe care l-a înființat după lichidarea fostei sale companii, Volatility Funds. Familia lui Diggle deține, totodată, „interese semnificative” în cadrul unor companii din sectorul farmaceutic, inclusiv biotehnologie, care ar urma să fie deasemeni transferate în cadrul unui viitor fond a cărui înființare este planificată pentru anul viitor, conform spuselor sale. „Toate investițiile noastre personale vor fi disponibile pentru investitori”, a declarat Diggle, preluat de agenţia de presă Bloomberg. „Avem capitaluri deja plasate și ne concentrăm asupra unor domenii ce oferă oportunităţi certe pentru profituri viitoare”, a mai declarat acesta.
Agricultura, un domeniu cu un potenţial de câştig care se simte deja
Diggle intenționează să transfere proprietatea terenurilor agricole către un holding, în care investitorii externi vor putea deține acțiuni, a mărturisit acesta. Vulpes, care în prezent, gestionează aproape 200 de milioane de dolari, va administra respectivul holding. După achiziționarea de ferme în Uruguay și Illinois, precum și a unei livezi de kiwi și avocado în Noua Zeelandă, acesta intenționează să investească în Africa și în Europa de Est, pentru a beneficia de creșterea prețu