Un tânăr care în noaptea de 27/28 decembrie avea chef de ascultat muzică la maxim, în ciuda protestelor vecinilor, a fost amendat de către jandarmi.
Aceştia au fost sesizaţi, în jurul orei 00.30, cu privire la faptul ca un bărbat tulbură liniştea locatarilor unui bloc situat pe strada Octav Doicescu. Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au luat legătura cu cel în cauză, Paul G., în vârstă de 21 ani, care asculta muzică la intensitate foarte mare, deranjând astfel vecinii. Oamenii legii i-au adus la cunoştinţă prevederile legale în vigoare şi l-au avertizat asupra modului de comportare, persoana în cauză reducând în cele din urmă volumul. Pentru a verifica aceasta situaţie, jandarmii au revenit peste aproximativ 30 de minute la acea adresă, constatând că bărbatul nu se potolise deloc.
De această dată, persoana care a tulburat liniştea publică a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 500 lei, mai ales că, din relatările locatarilor, în acea scară locuieşte şi o persoană cu probleme medicale severe. Un tânăr care în noaptea de 27/28 decembrie avea chef de ascultat muzică la maxim, în ciuda protestelor vecinilor, a fost amendat de către jandarmi.
Aceştia au fost sesizaţi, în jurul orei 00.30, cu privire la faptul ca un bărbat tulbură liniştea locatarilor unui bloc situat pe strada Octav Doicescu. Ajunşi la adresa indicată, jandarmii au luat legătura cu cel în cauză, Paul G., în vârstă de 21 ani, care asculta muzică la intensitate foarte mare, deranjând astfel vecinii. Oamenii legii i-au adus la cunoştinţă prevederile legale în vigoare şi l-au avertizat asupra modului de comportare, persoana în cauză reducând în cele din urmă volumul. Pentru a verifica aceasta situaţie, jandarmii au revenit peste aproximativ 30 de minute la acea adresă, constatând că bărbatul nu se potolise deloc.
De această dată, persoana care a tulbur