În spectacolul „Butoiul cu praf şi pulbere“ al Teatrului Municipal din Baia Mare, regizorul Marcel Ţop propune o combinaţie incandescentă de umor şi dramă.

Unul dintre numele cunoscute în rândul regizorilor tineri, Marcel Ţop s-a remarcat în primul rând pentru spectacolele de tip underground - „Deformaţii", de la Teatrul Luni de la Green Hours, fiind printre cele mai cunoscute. Experienţa lui nu se opreşte însă aici, iar „Edmond" - pentru care a primit şi premiul Galei „Comedia ţine la TINEri" - şi „Amadeus" de la Opera Naţională din Bucureşti sunt o dovadă în acest sens.

Cea mai recentă montare, „Butoiul cu praf şi pulbere", de la Teatrul Municipal din Baia Mare, unde regizorul şi-a început, de altfel, cariera, în urmă cu câţiva ani, propune o interesantă variantă a textului lui Dejan Dukovski. Interesantă, în primul rând pentru că Marcel Ţop adaptează povestea şi personajele (cu nume cu tot) ale autorului macedonean la lumea Maramureşului românesc, iar spectacolul este tradus şi se joacă „în grai maramureşean".

Patimi şi muzică live

O lume a extremelor, în care se trăieşte şi se moare cu aceeaşi patimă, cu o plăcere neîmblânzită şi ne-civilizată, o lume greu de înţeles, care trăieşte după legile ei - totul este creat de regizor pe scenă cu o atenţie la detaliu, care uneori frizează documentarul. Iar farmecul montării de la Baia Mare, dincolo de interpretarea surprinzătoare a unei trupe remarcabile de actori (pe care îi admiram în urmă cu câţiva ani în „Portugalia" sau în „Caligula" lui Victor Ioan Frunză), constă tocmai în această minuţioasă reproducere a atmosferei Maramureşului. Şi, ceea ce este cel mai important, nu doar în structura de suprafaţă, ci bine asumată la toate nivelurile.

Scenografia Ancăi Cernea, destul de simplă şi schematică, dar bine adaptată fiecărui episod în parte, îi permite regizorului să se joace cu planurile m