* pentru un câştig facil, mai mulţi bişniţari şi-au riscat libertatea vânzând articole pirotehnice * în ultimele zile au fost confiscate de la aceşti "comercianţi" zeci de mii de pocnitori şi mii de artificii
* cei care nu respectă regimul produselor pirotehnice riscă pedepse cu închisoarea de la 3 luni la un an
Zeci de mii de petarde şi mii de artificii comercializate ilegal au fost confiscate, la Brăila, în ultimele zile de oamenii legii. Deşi în această perioadă poliţiştii brăileni desfăşoară activităţi în cadrul campaniei "Foc de Artificii", demarată la nivel naţional, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, se pare că pe unii dintre bişniţarii brăileni nu au reuşit să îi sperie. Asta în ciuda faptului că cei care nu respectă regimul produselor pirotehnice riscă pedepse cu închisoarea de la 3 luni la un an.
Conform informaţiilor oferite de Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Brăila, potrivit Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de produse, numai după obţinerea autorizaţiilor de deţinere şi comercializare.
De precizat şi că persoanele fizice neautorizate, care au împlinit vârsta de 16 ani, pot achiziţiona, deţine şi folosi numai articole pirotehnice care prezintă un risc scăzut, cum ar fi focuri bengale, jerbe, artificii, steluţe sau granule scânteietoare. Alte articole pirotehnice destinate manipulării ori utilizării exclusive de către pirotehnicieni sunt interzise.
Conform Legii126/1995, privind regimul materiilor explozive, avertizează poliţiştii, se interzice folosirea articolelor pirotehnice între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, în baz