Planul german de accelerare a plăților către viitorul fond european permanent de urgență are ca scop asigurarea celei mai bune evaluări fiscale posibile pentru obligațiunile sale, a declarat un parlamentar important al partidului condus de Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Germania ar putea plăti 8,6 miliarde de euro către Mecanismul European de Stabilitate (ESM) în 2012, dublu sumei menționate în buget, în cazul în care va reuși să convingă și alte state din zona euro să-și dubleze contribuțiile, a declarat Norbert Barthle, purtătorul de cuvânt pe probleme bugetare al Uniunii Creștin-Democrate, ieri, în cadrul unui interviu, citat de agenția de știri Bloomberg.
Accelerarea contribuțiilor este „o posibilitate certă, însă doar accelerarea contribuțiilor Germaniei nu va fi suficientă” a declarat Barthle. „Scopul este asigurarea de rating financiar maxim pentru acest fond și câștigarea de puțină libertate de manevră față de agențiile de evaluare financiară”, a adăugat acesta.
Liderii zonei euro sunt angajați în negocieri paralele în legătură cu utilizarea fondurilor temporare (EFSF) și permanente (ESM) ale UE după ce costurile finanțării de pe piață ale Italiei și Spaniei au crescut vertiginos în acest an.
O nouă întâlnire Merkel-Sarkozy
Această propunere ar putea fi pe agenda întâlnirii dintre Nicolas Sarkozy, președintele Franței și Angela Merkel, cancelarul Germaniei pe 9 ianuarie la Berlin, pe lângă discuțiile cu privire la mărirea puterii financiare a fondului temporar de urgență în caz de reducere a ratingului fiscal al țărilor zonei euro.
Pe 5 decembrie, agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s a pus Germania, Franța și toate celelalte state membre ale uniunii monetare sub supraveghere negativă, considerând că „neînțelegerile cu privire la politica economică europeană și asupra strategiei” de soluț