Acordarea unui premiu pentru performanţe economice ministrului de Finanţe Ialomiţianu de către o revistă occidentală prestigioasă, The Banker, nu a trecut neobservată în România. Obedienţii faţă de tot ce vine din afara ţării au plecat cornul în pământ imediat, observând că mai sunt şi occidentali care nu cad pradă fobiei - foarte la modă în ultima vreme - antiromâneşti şi care preferă să observe cu competenţă şi neutralitate tot ceea ce se întâmplă în UE. Antieuropeniştii s-au grăbit să aplaude îngenuncherea Apusului de genialitatea pusă la treabă a unui guvernant român tăcut şi modest, care îşi face datoria ca un adevărat patriot, fără să se împăuneze prea mult din atâta lucru. Între cele două extreme s-au situat, ca întotdeauna, spiritele lucide şi analitice ale locului.

S-a observat cu acest prilej că, într-o Europă unde economiile se clatină, România reuşea performanţa de a se încadra în programul de austeritate trasat de creionul domnului Jeffrey Franks, ceea ce era destul să o plaseze într-o poziţie de favorită în raport cu destule alte ţări mult mai puţin disciplinate în materie de politici fiscale decise de FMI. O asemenea interpretare presupune însă în mod tacit că publicaţia care a decernat premiul, periodicul The Banker, nu ar exprima puncte de vedere independente, ca o voce a societăţii civile, ci că ar fi, într-un fel sau altul, obedientă faţă de punctele de vedere adoptate de FMI în problema crizei europene. Or, acest lucru este greu de crezut, întrucât credibilitatea jurnaliştilor din democraţiile autentice şi funcţionale nu se întemeiază pe autoritatea unor instituţii exterioare celei în slujba căreia îşi pun ei condeiul în mod nemijlocit.

Altă ipoteză menită să explice premiul decernat lui Ialomiţianu este aceea că premiul reprezintă recompensa morală oferită unui ministru din răsăritul Europei care acţionează în mediul mult mai flu