Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru pentru familie la TNB

Publicat in Adevarul, vineri 30 decembrie 2011 ·

Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) le propune spectatorilor, în primele zile ale anului 2012, trei dintre cele mai apreciate comedii din repertoriul, „S-a sfârşit cum a-nceput", „Sânziana şi Pepelea" şi „Molto gran'impressione"

La începutul lui ianuarie, Teatrul Naţional din Bucureşti a programat la Sala Mare, timp de trei seri la rând, „trei spectacole deconectante, potrivite cu spiritul sărbătorilor de iarnă", aşa cum sae arată în comunicatul instituţiei, titluri care le oferă spectatorilor de toate vârstele o bună ocazie de a merge la teatru în familie, sărbătorind cu relaxare şi bună dispoziţie începutul unui nou an.

„S-a sfârşit cum a-nceput", amintind de celebrul cuplu de comici Stan şi Bran, programat pentru 6 ianuarie, de la ora 20.00, va prinde spectatorii într-un carusel de întâmplări hazlii, generate de o competiţie arhetipală: cine-i mai năpăstuit într-o căsnicie, femeia sau bărbatul? Cine poartă povara acestei răspunderi şi cum reuşeşte să se achite de sarcinile ce-i revin?

Răspunsurile sunt servite, printre cascade de râs, de cei doi intepreţi Mihai Constantin şi Daniel Badale, precum şi de actriţa Victoria Dicu, în viziunea regizorului Horaţiu Mălăele.

„Sânziana şi Pepelea", jucat pe 7 ianuarie, de la ora 20.00, bazat pe arhicunoscutul basm românesc, se adresează deopotrivă celor mici şi celor mari: pentru aceştia din urmă conotaţiile politice şi aluziile picante vor face deliciul vizionării acestei poveşti tratate în cheie modernă de Dan Tudor, în postura de regizor. Din distribuţia spectacolului fac parte Mircea Albulescu, Răzvan Oprea, Ileana Olteanu, Monica Davidescu, Magda Catone, Marius Bodochi, Armand Calotă, Silviu Biriş, Ovidiu Cuncea, Afrodita Androne, Orodel Olaru.

„Molto gran'impressione", programat pe 8 ianuarie, de la ora 20.00, în regia aceluiaşi Dan Tudor, aduce în faţa spectatorilor o lume plină de umor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 39 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°