Când, dintr-odată, haita de serviciu a lui Voiculescu începe să urle laude la adresa lui Traian Băsescu după ce timp de şase ani a lătrat fără întrerupere înjurături, atunci pare limpede că şi-a atins scopul, că a câştigat şi că s-a întâmplat ceva cu adevărat grav în România. Pentru că atunci când Voiculescu câştigă, România pierde. Când tagma de securişti, miliţieni şi aparatciki pe care o personifică şi o întruchipează atât de bine sinistrul patron al Antenelor se bucură, atunci noi ceilalţi trebuie să ne întristăm. Şi dacă s-a bucurat atunci când Traian Băsescu a abandonat anticorupţia, atunci pare că l-a învins, în sfârşit pe Traian Băsescu. O dată cu recunoaşterea dreptului politicianului la „reputaţie" şi la imunitate penală, Traian Băsescu a semnalat că „intră în rând" şi că se întoarce în Sistem ca un soldat ascultător. În felul acesta, o preşedinţie care ar fi putut fi remarcabilă riscă să sfârşească în anonimat. Ce l-ar fi putut însă determina pe preşedinte să recurgă la un gest de o asemenea gravitate atât pentru credibilitatea sa cât şi pentru cea a României?

Circulă în ultimele zile mai degrabă nişte zvonuri potrivit cărora motivul real al atacului la adresa DNA ar avea legătură cu nişte dosare, ale sale sau ale apropiaţilor săi, care l-ar implica într-un fel sau altul şi pe Traian Băsescu. Concluzia acestor zvonuri este că preşedintele ar fi, în sfârşit, vulnerabil. Dacă este adevărat, atunci este caz de demisie. Un preşedinte vulnerabil la „dosar" este un preşedinte şantajabil. Or, un preşedinte şantajabil este incapabil să îşi îndeplinească funcţia pentru care a fost ales, ba chiar devine un pericol la adresa intereselor naţionale, vunerabilitatea sa putând fi exploatată de inamici interni, dar şi de puteri străine. Ar fi un caz ideal de suspendare, visul de aur al lui Voiculescu şi Crin Antonescu, şi, din acest motiv, explicaţia cu dosarul