Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Ţânţarii care provoacă malarie preferă persoanele care nu se spală pe picioare

Publicat in Gandul, vineri 30 decembrie 2011 ·

Un grup de cercetători olandezi a dovedit că ţânţarii care provoacă malaria pot fi ţinuţi la distanţă printr-o igienă corespunzătoare. Mai exact, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că insectele sunt atrase într-o mai mare măsură de persoanele care nu se spală cu o anumită regularitate pe picioare, ceea ce permite dezvoltarea unui mediu propice pentru bacterii, scrie Daily Mail.

Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Wageningen din Olanda, insectele sunt atrase de mirosuri specifice, cum sunt cele care provin de la picioarele murdare. Cercetătorii olandezi cred că se pot folosi de această descoperire pentru a preveni malaria şi alte boli răspândite de către insecte prin simpla modificare a mirosurilor corporale.

"Diferiţi compuşi inhibă producerea de mirosuri corporale, iar dacă folosim această cale putem reduce nivelul în care individul le pare atrăgător insectelor", a explicat dr. Niels Verhulst.

Studiul a fost realizat pe 48 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, bărbaţi de la care s-au prelevat mostre de transpiraţie de pe tălpi. Înainte de începerea experimentului, cercetătorii le-au cerut voluntarilor să nu consume alcool, usturoi, ceapă sau niciun tip de mâncare condimentată, dar şi să stea deoparte de produse cosmetice cu parfum sau să nu facă duş. De asemenea, li s-a cerut să poarte timp de 24 de ore şosete de nylon special create pentru acest experiment. Probele de transpiraţie au fost expuse mai multor ţânţari anofel aduşi din Liberia, ţară africană în care malaria este epidemică.

În urma acestui experiment, nouă dintre voluntari s-au dovedit a fi "ademenitori" pentru insecte, în timp ce şapte au fost încadraţi la categoria "slab ademenitori". Nivelul stafilococilor a fost de 2.62 de ori mai înalt în cazul primilor nouă voluntari decât în cazul celorlalţi şapte. În plus, mostrele de la persoanele cu un nu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 42 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°