Planetariul din cadrul Muzeului de ştiinţă din oraşul japonez Nagoya a intrat în Cartea Recordurilor primind titlul de cel mai mare planetariu din lume, informează The Voice of Russia.
Având un diametru de 35 de metri, planetariul din Nagoya este cu cinci metri mai mare faţă de cel din Ehime, Japonia, care deţinea, până acum, recordul mondial.
"Vrem să folosim recordul pentru a atrage persoane de pe tot globul la Nagoya", a declarat pentru Kyodo News primarul Takashi Kawamura, pe 12 decembrie la primirea titlului.
Construirea planetariului a costat autorităţile nipone circa 32 de milioane de dolari, acesta oferind vizitatorilor posibilitatea de a observa chiar şi cele mai îndepărtate stele prin intermediul proiecţiilor realizate în interiorul său.
Planetariul din Nagoya dispune de 350 de locuri pentru vizitatori, aşezate concentric, care se pot roti 30 de grade spre stânga şi spre dreapta.
Muzeul de ştiinţă din Nagoya a fost deschis publicului în 1962 şi a fost închis pentru renovări în 2010. În primii 48 de ani de existenţă, el a fost vizitat de peste 15 milioane de persoane.
(Click pentru a mări)
Lucrările de construcţie ale planetariului au fost încheiate în luna martie a acestui an, el fiind realizat pentru a reproduce cu cea mai mare acurateţe cerul înstelat.
Planetariul din cadrul Muzeului de ştiinţă din oraşul japonez Nagoya a intrat în Cartea Recordurilor primind titlul de cel mai mare planetariu din lume, informează The Voice of Russia.
Având un diametru de 35 de metri, planetariul din Nagoya este cu cinci metri mai mare faţă de cel din Ehime, Japonia, care deţinea, până acum, recordul mondial.
"Vrem să folosim recordul pentru a atrage persoane de pe tot globul la Nagoya", a declarat pentru Kyodo News primarul Takashi Kawamura, pe 12 decembrie la primirea titlului. @N_