Au trecut nouă luni şi 19 de zile de când unul dintre cele mai grave cataclisme din ultimul secol s-a abătut asupra Japoniei. 11 martie 2011. O triplă tragedie – cutremur, tsunami şi pericol de contaminare nucleară – cu care lumea nu se mai întâlnise, a provocat pagube imense. Când s-a tras linia, totalul a fost copleşitor. Peste zece mii de clădiri dărâmate, localităţi şterse de pe faţa pământului, drumuri distruse, reţele de electricitate căzute, sute de mii de persoane rămase fără adăpost şi mai mult de zece mii de morţi. Cu toate acestea, Japonia a mers înainte.
Eram acolo, în Japonia, când tragedia s-a întâmplat. Eram departe de epicentru, ca să fi simţit de la început amploarea cutremurului şi urmările lui, eram suficient de aproape ca să înţeleg că naţiunea japoneză e capabilă să fie unită, să-şi cureţe rănile şi să-şi reedifice ţara. Eram acolo într-o zi de primăvară când Agenţia Meteorologică Japoneză a anunţat oficial că Tokyo este "în floare", că cireşii, în ciuda durerii naţionale, transmiteau acestui popor curajos un semn că viaţa merge înainte. Era o metaforă a Japoniei care merge mai departe...
Cu "metafora japoneză" aveam să mă reîntâlnesc la Bucureşti, o dată cu prezenţa vie a acestei ţări, în România, prin evenimentele pe care le-a organizat sau la care a participat, de la întâlniri între somelierii celor două ţări până la spectacole de teatru şi dans, culminând cu acea Lună a Japoniei, în noiembrie, care a adus în Bucureşti şi în ţară ceva din spiritul, arta, gastronomia şi chiar economia acestei ţări (pe care am găsit-o activă la Târgul Internaţional de Turism al României, spre exemplu).
Modelul japonez
Luna Japoniei mi-a oferit şi şansa unui interviu cu E.S. dl Natsuo Amemiya, ambasadorul acestei ţări la Bucureşti. L-am întrebat pe E.S. ce lecţie au deprins Japonia şi lumea întreagă de la tragicul evenime
