Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexa face retrospectiva lui 2011! "Galeria m-a ajutat foarte mult!" Ce îşi propune pentru anul ce urmează

Publicat in Pro Sport, vineri 30 decembrie 2011 ·

Dan Alexa şi-a propus ca în 2012 să câştige primul event din istoria Rapidului. De asemenea, fostul căpitan al Timişoarei este mulţumit că s-a intergat repede în noua sa echipă.

Cum a fost anul 2011 pentru Dan Alexa?

Un an normal, cu bune şi rele. La minusuri trec ratarea campionatului cu Poli Timişoara, dar şi eliminarea prostească de la Varşovia. La plusuri, calificarea în grupele Europa League cu Rapid şi evoluţia bună pe care am avut-o în acest tur de campionat. Suntem la trei puncte de Dinamo şi calificaţi în semifinalele Cupei României.

"Galeria m-a ajutat foarte mult"

Ce ţi-ai propus pentru 2012?

Vreau să câştig un trofeu cu Rapid, este foarte important pentru mine, nu mai sunt tânăr, iar dacă se poate, vreau să facem primul event din istoria clubului.

Cum a fost trecerea de la Timişoara la Rapid?

Nu m-am aşteptat să mă integrez atât de repede la echipă, pe majoritatea colegilor îi cunoaşteam, am jucat împotriva lor, sau am fost împreună la echipa naţională. Am fost primit bine de galerie, iar acest lucru m-a bucurat.

Vă pare rău că s-a încheiat campionatul?

Îmi pare bine că s-a jucat meciul de la Vaslui, a fost o partidă grea şi am reuşit să câştigăm practic şase puncte în faţa unei contracandidate la titlu.

Ce i-a lipsit Rapidului în toamna lui 2011?

S-a văzut o lipsă de omogenitate în anumite momente, dar rezultatele pe care le-am obţinut sunt foarte bune pentru noi, ne dau speranţe că în retur vom avea şanse reale la câştigarea campionatului.

După meciul de la Varşovia, cum a decurs relaţia ta cu Răzvan Lucescu?

Mă înţeleg foarte bine cu dânsul, am multe de învăţat în cazul în care voi urma o carieră de antrenor. Ştie să se impună şi m-a ajutat foarte mult să trec peste «momentul Varşovia», mi-a spus că este doar un meci, iar viaţa me

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 46 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 30 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°