Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SECRETUL din arhiva APPLE. Ce spuneau oamenii de afaceri despre Steve Jobs înainte ca acesta să cucerească piaţa IT

Publicat in Gandul, vineri 30 decembrie 2011 ·

Un document găsit în arhiva Apple care datează din perioada în care gigantul IT era la început de drum arată că fondatorul Steve Jobs a fost privit de comunitatea antreprenorială de la acea vreme drept un "păcălici", relatează The Daily Mail.

Colecţia de documente păstrate într-un loc secret include o notă scrise de mână, în 1976, de către un om de afaceri care tocmai îi întâlnise pe Jobs şi pe partenerul său Steve Wozniak, un inginer american de origine poloneză, cofondator Apple.

Cei doi puseseră bazele companiei în acel an şi îl rugaseră pe Mike, şeful unei tipografii, să le dea gratuit un anume tip de coli pentru cataloage. "Păcăliciul ăsta (Steve Jobs n.r.) te va suna... Sunt doi băieţi. Construiesc kit-uri. Lucrează dintr-un garaj", a scris Mike pe o bucată de foaie pentru a-i avertiza pe colegii săi.

Sursă Foto: Associated Press via The Daily Mail

În arhiva Apple se mai află o înregistrare video în care Wozniak povesteşte cum au ales numele companiei. Lucrurile colecţionate de-a lungul timpului ar fi trebuit să ajungă într-un muzeu Apple, însă, în 1997, când Jobs s-a întors în fruntea companiei, ele au fost donate Universităţii Stanford. "Cu ajutorul acestei colecţii poţi urmări şi creiona evoluţia computerului personal", este de părere Leslie Berlin, istoric Stanford.

Interesul pentru Apple şi povestea fondatorului său a crescut semnificativ odată cu moartea lui Jobs. Colecţia donată universităţii la care a studiat cândva fondatorul Apple a fost completată de-a lungul timpului de foşti angajaţi, membrii ai consiliului administrativ sau parteneri de afaceri care au donat obiecte personale, legate de istoria companiei.

Sursă Foto:Arhiva Universităţii Stanford

În prezent, arhiva include numeroase fotografii, înregistrări video ale unor discursuri sau petreceri de companie, planul primului computer Apple,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 4 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Rusia și Ucraina finalizează cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul războiului

Mediafax acum o ora
Operațiunea de eliberare a prizonierilor s-a desfășurat în trei etape, de vineri până duminică, și a inclus în total 2.000 de persoane, 1.000 de fiecare parte, dintre care 120 civili. Duminică, 303 prizonieri ucraineni și 303 ruși au fost schimbați

Incident pe Otopeni, unde o femeie a încercat să intre ilegal în România cu trei copii și pașapoarte false

HotNews acum 2 ore
Femeia a aterizat duminică dimineață pe Aeroportul ”Henri Coandă”, cu o cursă aeriană de la New York. Ea a încercat să intre ilegal în ţară cu trei copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, a transmis Poliţia de Frontieră, citată de News.ro. Potri

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 4 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 35 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Accident pe Dunăre: Nouă persoane au scăpat tefere după ce au fost răsturnate din barcă

HotNews acum o ora
Nouă persoane au scăpat cu viaţă dintr-un accident naval care a avut loc în cursul nopţii pe Dunăre, după ce ambarcaţiunea în care erau s-a lovit de o bucată de lemn aflată în apă, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, printr-un

Mihai Fifor, înainte de decizia de luni privind guvernarea: Astăzi, PSD nu mai e bun. Poate că ar fi cazul să-i lăsăm pe cei cu „plăcuţa suedeză” să guverneze singuri. Sau să facă alianţă cu suveraniştii pe care i-au demonizat ani întregi. Să vedem cum salvează ei ţara

G4Media acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor, afirmă despre discuţiile privind construirea unei noi majorităţi, că PSD e vinovatul de serviciu, Rezist şi suveraniştii, brusc uniţi în cuget şi simţiri, strigă din nou împotriva aşa-zisei ciumaroşie, iar PSD nu mai e bun

Video Elicopterul lui Putin ar fi fost atacat cu drone în timpul vizitei din regiunea Kursk. Incidentul, relatat presa de propagandă rusă

Adevarul acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a zburat în regiunea Kursk, în cadrul unei vizite pe front, în 20 mai. Atunci elicopterul care îl transporta pe liderul de la Kremlin s-ar fi aflat în centrul unui atac cu drone necunoscute. Armata ucraineană nu a com

OFICIAL Au bătut palma! Xabi Alonso este noul antrenor al lui Real Madrid

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Real Madrid a anunțat duminică la prânz numirea lui Xabi Alonso (43 de ani) în funcția de antrenor principal al echipei de pe Santiago Bernabeu. - comunicat Real Madrid

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/19°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/17°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

18°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°