Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Bădoi, cea mai sexi vedetă autohtonă

Publicat in Impact in Gorj, vineri 30 decembrie 2011 ·

Sunt tinere, sunt frumoase, senzuale şi au reuşit să ajungă vedete. Vorbim despre câteva tinere gorjence, care şi-au împlinit visul de ajunge acolo sus şi de a reprezenta Gorjul pe culmile succesului, alături de VIP-uri din întreaga ţară, şi lume. Alexandra Bădoi, Octavia Geamănu, Roxana Vancea şi nu în ultimul rând Silvana Brăgaru, sunt câteva dintre tinerele care, prin calităţile lor au reuşit să-şi realizeze o carieră dorită de multe dintre tinerele din ziua de azi.

Postul Radio Omega a realizat un Top al celor mai sexi vedete locale. Acum, la final de an, când s-a tras linie, ascultătorii celui mai bun radio local, care au votat cea mai sexi vedetă, au plasat-o pe primul loc pe Alexandra Bădoi, prezentatoare la un post naţional de televiziune, dar şi o artistă consacrată, care a dăruit lumii muzicale un nou tonus şi un nou „Refresh”. Chiar dacă prezintă vremea, Alexandra reuşeşte de fiecare dată să pună într-o lumină bună ştirile care nu aduc întotdeauna veşti bune temperatura din termometre. Alexandra a aflat despre topul vedetelor şi s-a arătat surprinsă de rezultat: „E drăguţ să spună oamenii acest lucru despre mine. Nu mă aşteptam să ajung în vârful acestui top. Cred, însă, că important este să-şi câştigi aprecierea oamenilor şi să-şi păstrezi bunul simţ. Nu neg că e flatant să aflu că telespectatorii mei şi ascultătorii postului Radio Omega mă consideră sexi”, a spus încântată de rezultatul voturilor, Alexandra Bădoi. Tânăra în vârstă de 23 de ani a plecat din Târgu-Jiu, după ce la vârsta de 16 ani a debutat la Radio Omega. A continuat cu modeling-ul, iar apoi cu muzica, tot prin liceu se întâmpla. „Din Târgu-Jiu am plecat la vârsta de 18 ani, când m-am înscris la facultate şi apoi m-am stabilit în Bucureşti. Am ajuns la postul naţional de televiziune unde prezint vremea, dar am şi planuri cu cariera mea muzicală”, a dezvăluit Alexandra, în timp ce

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru joi, 14 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meterologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

UPDATE - Donald Trump a fost primit de Joe Biden la Casa Albă şi au discutat aproape două ore. Melania Trump nu a venit, iar Jill Biden i-a trimis un mesaj scris - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a fost primit miercuri la Casa Albă de preşedintele Joe Biden, în Biroul Oval, iar în faţa presei cei doi şi-au dat mâna şi au schimbat câteva cuvinte. Întâlnirea a durat aproape două zile şi a fost cordială, au dat as

Cum a acționat DSU în cazul morții omului de afaceri Silviu Prigoană. Momentele intervenției de urgență, explicate pas cu pas

Ziare.com acum 12 ore
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a prezentat miercuri, 13 noiembrie, detalii despre intervenţia de urgenţă în cazul lui Silviu Prigoană. Reprezentanţii DSU au subliniat că "sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viaţa perso

Ciolacu îi cere demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş: Îl depăşeşte funcţia şi pălăria. A spus o gogomănie cât el de mare, a atras un serviciu de informaţii în campanie electorală, lucru total nepermis

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că îl depăşeşte funcţia şi pălăria şi a spus o gogomănie cât el de mare, atrag

Premierul Dorin Recean spune că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu aproape 2% din PIB-ul Republicii Moldova

News.ro acum 9 ore
Premierul Dorin Recean a declarat miercuri că ţara sa luptă cu o grupare criminală organizată, sponsorizată din exterior cu sume exorbitante, ce reprezintă aproape 2% din produsul intern brut al Republicii Moldova şi de aceea guvernul său a lucrat l

Polițistul din Cluj care circula pe trotuar cu o autospecială folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Ce sancțiune a primit

Libertatea acum 7 ore
Poliția Județeană Cluj a finalizat ancheta în cazul agentului care circula pe trotuar cu mașina de serviciu și a stabilit că folosea abuziv mijloacele sonore și luminoase. Nici cealaltă autospecială care apare în filmare nu se afla în misiune, astfe

Constituția Republicii Moldova, modificată după referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea în UE devine obiectiv strategic

Ziare.com acum 12 ore
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri, 13 noiembrie, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES. Astfel, preambulul le

Djibril Cisse, condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Francezul Djibril Cisse, 43 de ani, fost jucător la Liverpool, Marseille și Auxerre, a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare și amendat cu 20.000 de euro, după ce a fost găsit vinovat de abuz de bunuri sociale și omisiune de înregistr

Un bucătar rus vedetă de televiziune și critic al războiului din Ucraina a fost găsit mort într-un hotel din Belgrad

Libertatea acum 11 ore
Jurnalistul Aleksei Zimin, 52 de ani, cunoscut bucătar rus, critic al regimului de la Kremlin și exilat la Londra, a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Belgrad, capitala Serbiei, relatează Daily Mail și publicația Moskvich Magazine.

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

8°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°