Pe vremurile comuniste, 30 decembrie era o zi de sărbătoare. Era aniversarea momentului când bolșevicii ruși tocmai își puneau, cu acte în regulă, marionetele în fruntea României, iar regele Mihai era forțat să plece din țara lui. Nu voi insista nici asupra circumstanțelor actului, ci mă voi referi la ceea ce ne-a adus republica în cei 64 de ani de când ne-a fost impusă cu forța armelor. Ne-a adus, în primul rând, 42 de ani de comunism, unii staliniști, cu zeci și zeci de mii de deținuți politici uciși în temnițe, alții îmbibați de cultul personalității lui Ceaușescu, despre care părem că avem tendința să uităm cu fiecare an care trece. Plus poate cea mai mare reușită a comunismului românesc, bulversarea întregului sistem de valori al românilor. A urmat tranziția către o viață normală și civilizată, îngreunată timp de peste 20 de ani de către cei care au condus înainte țara și care încă o conduc, prin interpușii aleși democratic.

Am intrat în tot felul de organizații ale țărilor civilizate, dintre care cele mai importante sunt NATO și UE, însă suntem în continuare niște cetățeni de mâna a doua, cum se exprima, la fel de plastic ca de obicei, dar și dureros de adevărat, actualul șef al statului. Suntem buni pentru NATO să îi ajutăm pe americani pe unde au ei de impus democrația, iar pentru UE ca piață de consum pentru hypermarketuri și bănci. Când vine vorba de răsplata serviciilor, prietenii noștri americani ne țin în continuare la respect cu povestea cu vizele, iar 10 din cele mai importante state europene au în continuare o problemă cu muncitorii români. În ceea ce privește traiul nostru republican, la 64 de ani de la izgoneâirea regelui, el este unul de criză profundă, nu atât economică, cât de sistem și de valori. Iar de rege, singurul șef de stat care mai trăiește să povestească ce a fost în cel de-al doilea război mondial, ne amintim doar la ceas festiv. C