\"Noi am guvernat pentru români, pe vremea noastră curgea lapte şi miere\", spun adesea ex-premierii Năstase şi Tăriceanu. Destui români se uită în portofel şi le dau dreptate. Pentru ei, totul se reduce la sintagma \"trăiam mai bine\" sau \"trăiam mai rău\".

Nimeni nu le-a explicat de unde vine binele şi răul. Nu le-a spus că o ţară, la fel ca şi o familie, nu poate să cheltuie mai mult decât produce. Că o datorie antamată azi te obligă mâine să fii altfel. Fie să produci mai mult, fie să tai din cheltuieli, astfel încât atunci când tragi linie, din venitul lunar să poţi achita plăţile curente, rata şi dobânda la împrumut. Dacă nu poţi creşte veniturile, strângi cureaua. Ideal ar fi să creşti veniturile, în paralel cu reducerea cheltuielilor, ca să poţi achita toate hangaralele şi să pui şi un bănuţ deoparte. Altfel, mai devreme sau mai târziu, înglodat în datorii, ajungi în stradă, executat de creditori.

Toate guvernările postdecembriste au invocat dezastruoasa moştenire lăsată de predecesori. Şi atât. Nimeni nu a probat concret în ce constă moştenirea, nimeni nu a făcut publică predarea de gestiune de la un executiv la altul, nimeni nu a fost pedepsit material sau penal pentru "dezastru". Românilor nu li s-a explicat că spectrul falimentului de ţară i-a pândit prima dată în timpul regimului Constantinescu, când a venit scadenţa datoriilor făcute de guvernările Roman şi Văcăroiu. Iar nota de plată pentru producţia pe stoc, productivitatea redusă şi proasta administrare a ţării de până în 1996 a fost plătită - integral şi în mod nedrept - de Convenţia Democratică, în general, şi de ţărănişti, în mod special.

În 2001 a fost rândul guvernării Năstase să se plângă de moştenirea lăsată de guvernele Ciorbea şi Vasile. Sigur că Iliescu, Năstase şi ai lor n-au suflat o vorbă despre rolul PDSR în eşecul guvernării cederiste. PSD acuză azi r