Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel putin 50 de caprioare au murit otravite la Arad

Publicat in HotNews, vineri 30 decembrie 2011 ·

Cel putin 50 de caprioare au fost gasite moarte in apropierea localitatilor Nadab si Dorobanti, din cauza unor otravuri imprastiate pe terenurile agricole, reprezentantii fondului de vanatoare Nadab spunand ca jumatate dintre caprioarele aflate in evidenta vanatorilor sunt moarte, transmite Mediafax.

Reprezentantii Asociatiei de Vanatoare si Pescuit Crisana, care gestioneaza fondul de vanatoare din Nadab, afirma ca jumatate din efectivul de caprioare au murit in ultimele 48 de ore, respectiv 40 de animale.

"Este o catastrofa ecologica. La Nadab aveam in evidente in jur de 80 de caprioare si cel putin 40 sunt deja moarte. Din pacate, mor in continuare si ne temem ca toate exemplarele vor fi decimate. Se pare ca au murit otravite cu substante imprastiate pentru combaterea rozatoarelor", a declarat vicepresedintele asociatiei, Petrica Horga.

Pe terenurile agricole de langa Dorobanti au fost gasite 11 caprioare moarte, astfel ca numarul cadavrelor ridicate pana acum de pe cele doua fonduri de vanatoare invecinate este de 51.

Seful Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Arad, Gheorghe Ban, a declarat ca rezultatele analizelor de laborator vor sosi la inceputul saptamanii viitoare, cand ar putea fi aflata substanta care a otravit animalele.

Autoritatile au inceput o ancheta, dupa ce localnicii din Nadab au gasit caprioare moarte si au sunat la 112. Pana joi, fusesera ridicate de pe terenuri agricole 35 de cadavre de caprioare.

"Am realizat necropsii si am constatat ca animalele aveau leziuni hemoragice interne foarte severe, care pot fi provocate de anumite substante chimice. Am trimis la laborator probe biologice pentru a stabili despre ce substante este vorba", declara, joi, Gheorghe Ban.

El spunea ca se fac cercetari in fondul de vanatoare din zona Nadab pentru ca

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Lovitură pentru Chișinău. Gigantul rus Gazprom va suspenda exporturile de la 1 ianuarie

Ziare.com acum 11 minute
Compania rusească de energie Gazprom a transmis sâmbătă, 28 decembrie, că va suspenda exporturile către Republica Moldova începând cu dimineața zilei de 1 ianuarie 2025, din cauza datoriilor neplătite ale țării. Firma subliniază că își rezervă drept

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum o ora
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°