Dumitru Achenatu, un piteştean de 36 de ani, a vrut să treacă de pe banda a doua pe prima bandă, dar s-a tamponat cu un autovehicul care circula regulamentar.
Joi după-amiază, şoferul unui Logan MCV a ajuns cu maşina într-un magazin de accesorii pentru mobilă de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, din Piteşti, sensul de mers spre Bascov.
Dumitru Achenatu, un piteştean de 36 de ani, a vrut să treacă de pe banda a doua pe prima bandă, dar s-a tamponat cu un autovehicul care circula regulamentar.
În urma impactului, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a lovit un Peugeot parcat pe trotuar. De aici, a ajuns cu maşina într-un magazin de accesorii pentru mobilier, provocând spaima vânzătorului, care, din fericire, nu a fost rănit.
"Norocul meu a fost că în acel moment nu eram afară la ţigară. Am auzit un scârţâit şi am fugit spre uşă, că dacă rămâneam în dreptul geamului mă făcea praf", a spus vânzătorul speriat.