- Social - nr. 921 / 30 Decembrie, 2011 Lumea padurii a fost pentru mine, in anii copilariei, un motiv de bucurie si de teama. Iepuri vedeam in fiecare zi in hotarul nostru si pe la marginea padurii. Primavara, oile ii starneau din culcusurile ce si le faceau, ingropandu-se pe jumatate in pamant. Si erau multi, iar toamna veneau vanatorii de-i mai rareau, iar noi ne bucuram pentru ca rodeau pomii din gradina, daca nu erau legati bine cu tulpini de floarea soarelui sau de canepa. Ne era, totusi, mila de cei ce ajungeau in coltii unor caini care ieseau in hotar. La sfarsitul partidei de vanatoare, gonacii treceau pe langa noi ducand pe umeri ruzi de care erau atarnati iepurii cazuti in bataia pustilor. Caprioarele, toamna si iarna, ieseau in grupuri mari pe hotar, cautandu-si hrana. Alteori treceau incolonate de la o padure la alta si nu erau decat putini caini care sa le alunge, ca de prins nu reuseau niciodata. Se auzea, din cand in cand, ca cineva ar fi prins o caprioara in laturi puse pe potecile lor, ce si le croiau iarna prin zapada mare. Unele dintre ele au cazut sub gloantele patrulelor germane care pregateau retragerea trupelor, in toamna anului 1944. Cele ranite au ajuns, la caderea gerului, pe mana oamenilor. Si numarul caprioarelor a crescut de la an la an, pana in 1989. Ne apropiam de ele, incat puteam sa numaram ramificatiile de la coarnele tapilor. In ultimii ani, nu numai ca n-am mai vazut caprioare,dar n-am dat nici de urmele lor pe zapada, traversand padurea. Iepuri n-am mai vazut nici macar in preajma clailor de furaje, in jurul carora se roteau in noptile de iarna. Se vorbeste tot mai des despre lupi, care au aparut in zona in timpul razboiului, si al caror efectiv se pare ca este in crestere. Se vorbeste si despre mistreti, dar, in ultimii ani, nu i-a mai vazut nimeni si nici semne ca ar mai fi nu se gasesc. Si ce mult se vorbeste despre ocrotirea