Sculpturi, picturi, covoare ţesute manual, albume de artă, obiecte decorative, dar şi scrumiere, seturi de ceşti de cafea cu farfurioare sau pahare mici, fără picior, pentru rachiu - acestea au fost cadourile, însumând peste 5000 de euro, primite de preşedinţii celor două Camere în 2011.
Cele mai scumpe cadouri au fost primite, în 2011, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acestea, 15 la număr, însumând 3565 de euro.
Cel mai scump cadou primit de Anastase a fost evaluat la 1000 de euro, el constând într-o geantă din piele sintetică conţinând un covor lucrat manual cu motive tradiţionale, oferit de delegaţia parlamentară din Republica Azerbaidjan, iar cel mai ieftin a fost evaluat la 25 de euro şi a constat într-un album intitulat "Travel in Georgia", oferit de preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.
Anastase a primit obiecte decorative, albume, vaze de cristal, sculpturi, tablouri.
Roberta Anastase nu a păstrat niciunul dintre cadouri, bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul acţiunilor de protocol în exercitarea mandatului în 2011 rămânând în patrimoniul Camerei Deputaţilor.
Fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană a primit, în 2011, 22 de cadouri, în valoare totală de 2127 de euro. La fel ca Anastase, Geoană nu şi-a însuşit niciunul dintre bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul acţiunilor de protocol în exercitarea mandatului.
Cel mai scump cadou primit de Geoană a fost evaluat la 515 euro şi a constat într-un covor din lână ţesut manual, iar cel mai ieftin a costat 8 euro şi a constat într-o farfurie din ceramică albă.Geoană a mai primit un serviciu de cafea, un bol de formă semisferică, o scrumieră din porţelan alb, albume fotografice, un stilou cu bilă confecţionat din răşină, un stilou cu peniţă din aur, diferite casete din lemn, un set de şase pahare mici, fără picior, pentru rachiu,