Era periculos de bine intenţionat. Ieşise la pensie pe nişte chestii medicale obscure şi devenise omul priceput la toate din blocul din Drumul Taberei unde locuiam pe atunci. El a găurit acoperişul încercînd să-l cureţe de muşchi şi de ierburi. El a spart într-o iarnă ţeava de la calorifer, din casa scării, de am stat vreo cîteva zile într-un frig ca afară. El a pus acid de baterie la rădăcina unui plop din faţa blocului, de s-a uscat plopul şi a făcut pilaf două maşini cînd a căzut peste ele.

Asociaţia blocului îl plătea pe Dumitru cu cîteva sute de lei pe lună pentru ceea ce făcea el ca mecanic de întreţinere. După căderea plopului a fugit cîteva zile de-acasă, să nu-l cotonogească stăpînii celor două maşini. Ideile astea îi veneau atunci cînd greşea dozajul alcoolului de 90 de grade în care turna apă şi pe care-l bea cu cana. Pe faţă îi apăruse un păienjeniş de vine subţirele, sub piele. Iar nasul, vineţiu spre vîrf, i se umpluse de buburuze. Într-o zi obişnuită, golea două căni din astea. Dacă-l supăra ceva – şi se supăra uşor – o bea şi pe-a treia şi se apuca să-şi mute mobila prin casă.

Locuia la parter aşa că nu deranja decît şobolanii de la subsol care ieşeau năuci prin răsuflători şi-şi căutau liniştea în blocul de peste alee sau se strîngeau la coşurile de gunoi din spate, de fugeau pisicile de conclavul lor. Dacă Dumitru turna prea puţină apă în cea de-a treia cană îi rămîneau energii neconsumate şi după ce termina cu mobila. Se suia pe acoperiş, ciocănea ţevile de la subsol cu un ciocan cu coada lungă, ca pe roţile de tren, suna la uşi, să facă inspecţia tehnică a innstalaţiilor sanitare şi, cum nu-i deschidea nimeni, se ducea acasă şi o bătea indispus pe nevastă-sa sau ne făcea cîte un bine colectiv imprevizibil.

Dacă se stingea lumina numai la noi în bloc sau se oprea apa din senin, înainte de a da telefon la deranjamente, administr