Se poartă revelioanele... ca altădată. Cui îi dă mâna. Şi punga. Deşi, "ca altădată" poate să-nsemne, la o adică, atât de mult! "Ca altădată" acum un veac sau "ca altădată" acum un sfert de secol?
Revelioanele de altădată? Oricare ar fi răspunsul dvs., eu mă pregătesc să vă ofer câteva sugestii, adunate de-a lungul vremii de prin... colecţiile de meniuri vechi.
Pe vremuri, adică pe la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când Bucureştiul devenise deja acel flamboaiant "Mic Paris" al Orientului european, de Anul Nou se organizau baluri – la Palatul Regal şi, deopotrivă, în palatele protipendadei vremii. Alde Şuţu, Ştirbey şi Bibescu dădeau şi ei petreceri, să-şi arate doamnele nurii şi domnii butonii de argint.
Revelioane se făceau în restaurantele de pe Calea Victoriei – fostul Pod al Mogoşaiei – căci apăruseră deja "în scenă" Capşa, Capitol, Continental Grand Hotel şi Grand Hotel du Boulaverd (asta ca să pomenim doar crema-cremelor în materie de restauraţie dâmboviţeană)… Şi se mai organizau petreceri de... petrecere a Anului Vechi şi-ntâmpinare a Anului Nou în cluburi. Doar că pe vremea aceea cluburile nu erau ce sunt azi, şi chiar de erau frecventate cu precădere de tineri sau de intelectualitatea timpului, erau ţineau ştaiful sus! Nu se făcea nimic fără ţinuta de rigoare. Vorbim totuşi de Jockey Club şi de Automobil Club sau, cel mult, de Clubul Tinerimii Române... Până la primul război mondial vorbim de acea fantastică "la Belle Epoque", de care aminteşte, în cronicile sale, şi Mişu Văcărescu, alias Claymoor, vorbim de o atmosferă pe care cu greu o mai poţi reproduce azi... Poate pe la locanta Jariştea, unde seară de seară Kera Kaliţa reîmprospătează trecutul să mai găseşti ceva care să sune a cristal curat şi să strălucească precum argintul bine lustruit. Argint în care ţi se aduc limbi de viţel cu sos Dijon,
