Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea parlamentarilor din Alba în 2011. Vezi care au fost cei mai vocali, dar și cei mai tăcuți aleși ai județului

Publicat in Alba24, sâmbătă 31 decembrie 2011 ·

Un an plin pentru parlamentari, în 2011. Subiecte importante, teme arzătoare, realizări benefice pentru oamenii care i-au delegat să le reprezinte interesele în forul legislativ al statului. În ceea ce-i priveşte pe aleşii din Alba, situaţia iniţiativelor legislative care au fost considerate imperative este diferită, în funcţie de domeniul de interes, partidul şi, de ce nu, personalitatea fiecăruia.

Unul dintre cei mai “iscoditori” parlamentari este deputatul PNL Călin Potor, care a formulat nu mai puţin de 272 de întrebări şi interpelări, pe parcursul anului, a depus 132 de declaraţii în 28 de şedinţe şi a participat la depunerea a 5 moţiuni. Însă nu a fost tot atât de vorbăreţ, pentru că nu a avut nicio intervenţie în plenul Parlamentului, la fel ca şi colegul său de partid, deputatul Teodor Atanasiu şi a semnat doar 4 iniţiative legislative, la o prezenţă în voturile finale din plenul Camerei Deputaţilor de 75,4%.

De partea cealaltă, deputatul PDL Corneliu Olar a semnat 23 de iniţiative legislative, a avut prezenţă la vot de 79,01%, a avut 8 luări de cuvânt (cu un total de 7 minute) şi 12 interpelări, dar şi 2 declaraţii politice în scris.

Senatorul PDL Alexandru Pereş a luat cuvântul în plen de 21 de ori, palmares probabil influenţat şi de faptul că a deţinut funcţia de vicepre şedinte a Senatului până în septembrie 2011, a semnat 8 iniţiative legislative, a avut 6 interpelări şi întrebări, dar şi 11 declaraţii politice în scris. A avut o prezenţă la voturile finale în plenul Camerei Deputaţilor de 84%.

Deputatul PSD Radu Coclici a participat la depunerea a 5 moţiuni, a avut prezenţă la vot de 84,9% şi a formulat 111 întrebări şi interpelări. A vorbit însă o singură dată în Parlament, timp de mai mult de 1 minut. A depus, în schimb 55 de declaratii scrise, în 14 şedinţe.

În ceea ce priveşte semnarea iniţiativelor legislative, în acti

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 8 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 8 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°