Bea ceai de busuioc
În dimineaţa zilei de 31 decembrie e bine să bei o gură de ceai de busuioc pe stomacul gol. Se spune că busuiocul este buruiana iubirii şi are capacitatea de a atrage dragostea şi armonia în cuplurile cu probleme. Dacă încă nu ai un partener, după ora 18.00 până dimineaţa la 03.00, ţine o crenguţă de busuioc în sân ca să-ţi găseşti partenerul anul care vine.
Picură ceară pe o inimioară
După apusul soarelui, ia un carton şi decupează din el o inimioară. De jur-împrejurul ei picură ceară fierbinte de la o lumânare, spunând: "Maică Sfântă, fă ca dragostea mea să-l ardă pe X (rosteşte-i numele) tot anul viitor. Fă-l pe X să trăiască numai prin mine şi pentru mine în 2012."
Sărută-ţi iubitul sub vâsc
Dacă ai o relaţie, este bine ca miezul nopţii să te prindă sărutându-ţi cu foc partenerul sub vâsc. Se spune că veţi rămâne împreună tot anul următor. Potrivit unei legende scandinave, Balder, zeul păcii, a fost omorât cu o săgeată fabricată din lemn de vâsc. După ce el a înviat, vâscul a fost încredinţat zeiţei dragostei, aşa că planta a dobândit puterea de a împreuna îndrăgostiţii de pretutindeni. De aceea, toţi oamenii care trec pe sub această plantă trebuie să primească un sărut ca semn al dragostei şi înţelegerii.
Ţine tămâie în dormitor
Dis-de-dimineaţă, e bine să iei puţină tămâie şi să-i faci loc undeva în dormitorul conjugal. Vă va ajuta să nu vă mai certaţi şi să fiţi cu frică de Dumnezeu. În cazul în care aţi plănuit un chef de pomină de Revelion, e bine să aveţi amândoi o bucăţică de tămâie în buzunar ca să nu cădeţi pradă eventualelor ispite care v-ar putea strica relaţia.
Pune-ţi o dorinţă "arzătoare" la ora 00.00
Noaptea dintre ani este momentul ideal pentru îmbunătăţirea relaţiei cu iubitul sau apropierea de un potenţial partener. Pune-ţi o dorinţă în acest sens şi ea se va îndeplini