Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Charlie Sheen, de la agonie la extaz în 2011

Publicat in Adevarul, sâmbătă 31 decembrie 2011 ·

Charilie Sheen, starul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate" a avut un an ca un rollercoaster. După ce la sfârşitul lui 2010 a fost a fost implicat într-un scandal cu droguri şi prostituate, în 2011, a fost dat afară din distribuţia serialului care l-a consacrat şi a divorţat şi de cea de-a treia soţie.

Pentru Charlie Sheen, 2011 a început în forţă. Internările regulate la clinici de dezintoxicare din cauza abuzului de alcool şi de droguri au continuat şi anul acesta. În ianuarie, actorul, în vârstă de 46 de ani, a păşit din nou pe poarta unei astfel de clinici, după ce cu o zi înainte fusese spitalizat în urma unor dureri abdominale, cauzate tot consumul de alcool şi droguri.

Deşi a încercat să-şi schimbe viaţa haotică, internându-se de bunăvoie în clinici de specialitate, starul din „Doi bărbaţi şi jumătate" a clacat în cele din urmă. Petrecerile scandaloase cu droguri, alcool şi prostituate l-au ţinut pe actor departe de studiourile de filmare o bună perioadă de timp, rezultatul comportamentului său fiind concedierea, în luna martie, din distribuţia serialului care l-a consacrat.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, la aflarea veştii, Sheen a început un întreg scandal cu reprezentanţii studiourilor Warner Bros., pe care i-a acuzat de ruperea abuzivă a contractului. Actorul a lansat o serie de comentarii acide la adresa realizatorilor serialului, cu toate că la aceea vreme era cel mai bine plătit actor de televiziune din Statele Unite, încasând suma record de 2 milioane de dolari pe un episod.

Un nou început

La doar două luni de la scandalul concedierii lui Sheen din „Doi bărbaţi şi jumătate", atenţia presei s-a îndreptat din nou către el, odată cu pronunţarea divorţului de cea de-a treia sa soţie, Brooke Mueller. Nici această poveste n-a scăpat de lupa presei tabloide. Charlie Sheen şi Brooke Muller şi-au spus adio cu mult tam-tam, după o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 34 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 59 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 33 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 45 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°