(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 68, ianuarie 2012)
● Alex. Leo Şerban, Litera din scrisoarea misterioasă, traducere din limba engleză, cuvînt înainte şi note de Antoaneta Ralian, Editura Polirom, 2011
Litera din scrisoarea misterioasă e un text entre chien et loup (adică între nuvelă şi roman), un mediu metraj în care fiecare situaţie de-abia apărută în ecuaţie e răsturnată imediat de o alta, care e răsturnată la rîndul ei, şi aşa mai departe. Nimic nu e definitiv, nici un personaj nu stă la locul lui, ba chiar dimpotrivă: se zboară de pe un continent pe altul, din vis în realitate, din prezent în trecut, dintr-un creier în altul, iar graniţele imaginaţiei sînt la fel de ineficiente ca nişte patine cu rotile pe-un lac îngheţat. Şi nimic nu e îngheţat în novella lui Leo, Lisabona şi Buenos Aires-ul sînt aproape tropicale, iar geografiile lor sînt nisipuri mişcătoare în care te poţi orienta doar dacă ai un baston magnetic ca al lui Borges sau o minte brici ca a lui Pessoa.
De fapt, Litera din scrisoarea misterioasă e un text despre plăcere. Plăcerea de a imagina, de a colecţiona invenţii care mai de care mai sărite de pe fix, plăcerea de-a scrie şi, ca o consecinţă a celor de mai sus, plăcerea de a citi. Dacă ar trebui să mă mut într-o carte apărută în 2011 în România, aş alege Litera din scrisoarea misterioasă, această comoară de hedonism literar, de citit pe nerăsuflate, ca şi cum ai vedea un film bun de tot şi-ai uita să te-atingi de popcorn. Are 242 de pagini, dar e plină pînă la refuz de un picaresc sci-fi şi magic care se termină mai repede decît ai vrea. "Borges a zîmbit: întreaga "aventură" nu durase mai mult de o oră şi jumătate. Ca şi cum s-ar fi dus să vadă un film a cărui acţiune se desfăşura pe durata a ani şi ani de zile - eroii mureau, se prăbuşeau imperii, altele noi înfloreau şi, cînd ecranizarea se sfîrşea, te întorceai acas
