Dupa fix zece ani de cand s-a introdus moneda unica in 15 tari europene, la 1 ianuarie 2002, opinia publica din Occident incepe sa-si faca un bilant, intrebandu-se: cu ce ne-am ales?

Ar fi incorect sa arucam totul in derizoriu. Cetatenii celor 12 tari, care au optat initial pentru euro (ulterior, li s-au mai adaugat si altele), s-au ales exact cu ce visau ei, in cele mai frumoase visuri ale lor: libertatea totala a circulatiei, fara grija schimbului valutar.

Populatia se simte pacalita

In acesti zece ani, nordicii s-au delectat privind antichitatile grecesti sau romane, iar cei de la marginea Mediteranei au luat cunostinta cu viata austera a celor din jurul marii Baltice.

Insa sperantele ca moneda unica va schimba in bine viata europenilor nu s-au transformat deloc in realitate, noteaza Le Figaro, intr-un articol pe aceasta tema.

In primele doua luni dupa faimosul 1 ianuarie 2002, moneda euro a coexistat cu vechile monezi locale. Atunci au aparut si primele nemultumiri mocnite. Rata de schimb s-a dovedit confuza, iar comerciantii au urcat imediat preturile, profitand de dreptul la rotujirii.

Francezul, spaniolul, italianul, belgianul, olandezul, neamtul, fiecare s-a socotit dezavantajat in felul sau, daca nu chiar pacalit.

In Franta, bagheta de 3 franci (corespunzator cu 0,46 euro) a crescut brusc la 0,70 euro, fara vreo explicatie. Asemenea exemple nu sunt putine, iar publicatia apreciaza ca, in intregul interval de zece ani, preturile au urcat mult mai rapid decat inflatia declarata.

Succesul euro in tarile non-euro

Daca cetatenii de rand n-au avut cum profita de pe urma monedei unice, in schimb companiile au cules avantaje si s-au simtit datoare s-o sustina. Euro le permite sa controleze costurile si riscurile valutare si le fereste de concurenta rivalilor str