Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Țara care a pornit criza o duce acum cel mai bine. VEZI cum este posibil

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 31 decembrie 2011 ·

După cativa ani de criza, economia SUA, țara care a dat startul crizei financiare în 2008, pare a evolua mult mai bine decât economiile din restul lumii. Sursa: Vlad Stănescu

Creșterea încrederii, scăderea numărului de concedieri și nivelul încasărilor din vânzarea de sejururi indică faptul că economia Statelor Unite ale Americii a reînceput să tureze motoarele, în ciuda încetinirii creșterii din Europa și în cea mai mare parte din restul lumii, scrie Bloomberg.

Diferențele vor deveni chiar mai evidente în 2012 când creșterea economică a celei mai puternice economii din lume va accelera, zona euro va reintra în recesiune, iar creșterea de pe piețele emergente se va tempera, potrivit unor economiști precum Maury Harris de la UBS Securities și Dean Maki de la Barclays Capital.

“Va exista o decuplare”, a spus Harris, economist șef la UBS Securities din New York, a cărui echipă a prezis cu cea mai mare precizie evoluția economiei din Statele Unite ale Americii. “Evoluția economiei SUA ar putea fi una rezonabilă și la anul, chiar dacă restul economiilor încetinesc.”

Îmbunătățirea situației de pe piața muncii și creșterea creditării ar putea alimenta optimismul americanilor și să încurajeze cheltuielile, în contextul în care criza datoriilor pune frâne economiilor de peste ocean.

Stabilizarea de pe piața locuințelor va mai șterge o parte din slăbiciunile care au menținut economia SUA în criză, în timp necesitatea înlocuirii autoturismelor ar putea da un impuls unor companii precum General Motors.

Bursele au fost pe scădere ca urmare a îngrijorărilor referitoare la deficitul bugetar din Spania. Indicele Standard & Poor’s 500 a scăzut cu 0,4% până la 1.257,6 la închiderea ședinței din New York.

Scăderile acțiunilor americane din acest an fost însă destul de mici. În schimb, investitorii au f

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 52 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°