(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 68, ianuarie 2012)

"An tan te

dize mane pe

dize mane compane

An tan te!"

(Numărătoare, folclor urban)

Radu Pavel GHEO Aş scrie oricînd cărţi pentru copii, dar asta e o întreprindere literară mai grea decît orice am făcut pînă acum (mă rog, eu aşa zic întotdeauna cînd e să mă apuc de ceva nou, fie că e vorba de eseu, povestire, roman sau traducere). Să scrii pentru copii - şi s-o faci bine - nu mi se pare chiar la îndemîna oricui. Numeri pe degetele de la mîini (hai, şi de la picioare!) cărţile pentru copii de la noi care chiar le plac copiilor. Pentru un scriitor e mai uşor să scrie cărţi pentru copii despre care alţi scriitori să spună că sînt nişte cărţi excelente pentru copii, fiindcă ăştia mici nu au prea mulţi critici literari care să îi apere, şi nici reviste în care să-şi promoveze gusturile. Lor, pur şi simplu, le place sau nu le place ceva şi nu stau să analizeze de ce nu le place sau de ce ar trebui să le placă. Deocamdată unica mea experienţă cu cărţile pentru un public mai tînăr e romanul Fairia - o lume îndepărtată, care cred că s-ar potrivi în primul rînd unui cititor adolescent şi despre care pot spune cu certitudine că unora le-a plăcut mult. Numai că nu ştiu dacă cei cărora le-a plăcut sînt într-adevăr adolescenţi (opiniile de pe Internet nu au vîrstă) şi nici dacă cei care sînt adolescenţi l-au citit şi le-a plăcut. Reţin însă întrebarea asta şi o să meditez la ea, fiindcă, da, mi-ar plăcea să scriu cărţi pentru copii care să placă exact copiilor. E o provocare serioasă: e mult mai greu decît să scrii cărţi pentru adulţi. Un critic literar cu pretenţii nu ar lua în serios opera lui J.K. Rowling sau (cu atît mai puţin) a lui Stephenie Meyer, şi totuşi nu cred să existe mulţi puşti care să nu ştie cine sînt sau ce scriu. Adolescenţii şi preadolescenţii aceştia contem