(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 68, ianuarie 2012)

România ar trebui să contribuie cu 789.000 de opere la Europeana, pînă în 2015. Europeana.eu este biblioteca digitală care cataloghează şi face accesibile publicului larg opere din patrimoniul cultural al statelor membre ale Uniunii Europene. A fost gîndită ca un instrument de coeziune culturală necesar visului european în care, din păcate, din ce în ce mai puţini oameni politici mai cred. Pînă acum România a contribuit cu doar 35.852 de artefacte digitalizate, fiind printre statele cel mai puţin reprezentate.

Vinovat pentru această întîrziere culturală este Ministerul Culturii care subfinanţează cIMeC (cimec.ro), instituţia abilitată să digitalizeze, şi care nici nu începe campanii de încurajare a digitalizării printre români. Interesat ori de lucruri mărunte, ori de manifestări megalomane precum Festivalul "Enescu", Ministerul se dovedeşte întotdeauna depăşit de cerinţele culturii digitale şi ale accesului deschis la cultură. Nici un ministru n-a fost interesat să ofere publicului ceea ce Constituţia îi cere. Cu un aer ori simandicos, ori de cămin cultural, miniştrii se perindă prin faţa camerelor de luat vederi, binecuvîntează cîte-o lansare de carte anostă, dezvelesc un bust şi, în tot acest timp, în Europeana bate vîntul. Şi, de data aceasta, nu putem vorbi de lipsa unor specialişti (pentru că ei există), nici de apatia cetăţenilor. Pentru că românii, de capul lor, fac digitalizare (nu chiar în sensul tehnic al termenului, folosind limbaje de marcare şi sisteme de indexare) de peste zece ani. Cel mai nou exemplu vine din partea asociaţiei ProLinux, mijlocit de Wikipedia în limba română, care a participat la concursul european Wiki Love Monuments şi a digitalizat 5.799 de imagini ale monumentelor istorice din România, patrimoniul imobil. Timp în care bugetul pentru cultură al statului