Piteşteanul Cătălin Neacşu urcă pe vârful Aconcagua pentru o cauză nobilă. El vrea să aducă în atenţia tuturor problemele persoanelor cu dizabilităţi din România. Expediţia se încheie la 12 februarie 2012.
Deviza lui este: „Lucrurile imposibile sunt acelea pe care nu le vrei cu adevărat”, iar ambiţia de care dă dovadă este una greu de egalat. Piteşteanul Cătălin Neacşu (33 de ani), căci despre el este vorba, dovedeşte însă că nu numai aventura este laitmotivul vieţii sale, ci şi atenţia şi sprijinul pentru cei din jur. Tânărul a pornit, la finele acestei luni, în Expediţia de alpinism şi ciclism Cevadespus.ro, organizată de Asociaţia „De partea ta” şi Clubul România Verde, care se va încheia la 15 februarie 2012.
Revelion la înălţime
Alături de alţi doi prieteni de-ai săi, Andrei Cupaciu, din Constanţa şi Cristian Tzecu, din Timişoara, Cătălin va avea un program plin în perioada următoare.
Revelionul îl va prinde pe curajosul piteştean pe vârful Aconcagua, care este cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică şi cel mai înalt din afara Asiei, fiind unul din seria „Seven Summits” - cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent.
Citeşte aici povestea lui!